Sectorul financiar va reprezenta în viitor o parte mai mică din economia americană, în condiţiile în care noile reglementări stabilesc limite mai severe pentru "asumarea masivă de risc", a declarat preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, citat de Reuters.
Obama, a cărui administraţie a pus bazele unui set de reforme în sectorul bancar în cadrul eforturilor de a gestiona criza financiară, a spus că rolul acestei industrii în Statele Unite va fi diferit la sfârşitul actualei recesiuni.
"Ceea ce cred că se va schimba, ce cred că a fost o aberaţie, este situaţia în care profitul companiilor din sectorul financiar avea o pondere atât de mare în profitabilitatea noastră generală în ultimul deceniu", a declarat Obama, pentru New York Times.
"O parte a acestei probleme va fi rezolvată de efectele reglementărilor, care vor inhiba îndatorarea masivă şi asumarea masivă de riscuri, ce deveniseră (practici) atât de comune", a arătat preşedintele SUA.
Obama a mai spus că unii şomeri care s-ar fi îndreptat în mod normal spre sectorul financiar se vor reorienta spre alte sectoare economice, cum ar fi ingineria.
"Wall Street va rămâne o parte mare, importantă a economiei noastre, însă doar atât cât era în anii 70' şi 80'. Nu va mai reprezenta jumătate din economia noastră", a spus Obama. "Nu vrem ca toţi absolvenţii de colegiu cu aptitudini în matematică să devină traderi de derivative", a adăugat el.
Administraţia Obama a propus în martie reforme decisive pentru a reduce asumărilor de risc pe Wall Street şi a acoperi fisurile la nivel de reglementare, ca să împiedice excesele care au dus la cea mai gravă criză de la Marea Depresiune din anii '30.
Obama a mai declarat, în cadrul interviului, că o reglementare mai bună va contribui la restabilirea încrederii în sistemul financiar din Statele Unite.
"Un regim de reglementare mai viguros va contribui, cred, la recâştigarea încrederii şi vom vedea în continuare mult capital global care vrea să se instaleze în Statele Unite", a menţionat preşedintele SUA.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.