Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, vrea să înjumătăţească deficitul public până în 2013, au declarat sâmbătă oficiali guvernamentali, după creşterea masivă a cheltuielilor bugetare pentru temperarea celei mai severe crize din ultimele decenii.
Obama va prezenta ţinta ambiţioasă luni, când va găzdui o reuniune la Casa Albă cu privire la responsabilitatea fiscală. De asemenea, planul va fi prezentat şi spre sfârşitul săptămânii viitoare, când administraţia Obama va prezenta schiţa primului său buget, pentru anul fiscal 2010.
În contextul în care zeci de mii de americani îşi pierd locurile de muncă, Obama a spus că refacerea economiei Statelor Unite este prioritatea sa imediată, admiţând că succesul sau eşecul acestui plan va defini mandatul său.
"Nu putem genera o creştere economică sustenabilă fără a reuşi să aducem sub control deficitele", a declarat preşedintele într-un discurs săptămânal la radio, precizând că va reduce imediat taxele pentru 95% din americani, ca parte a eforturilor de stimulare a economiei.





