money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Obama vrea să injumătăţească deficitul bugetar al Statelor Unite până în 2013

Publicat la 22.02.2009, 13:04:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Obama vrea să injumătăţească deficitul bugetar al Statelor Unite până în 2013

Obama va prezenta ţinta ambiţioasă luni, când va găzdui o reuniune la Casa Albă cu privire la responsabilitatea fiscală. De asemenea, planul va fi prezentat şi spre sfârşitul săptămânii viitoare, când administraţia Obama va prezenta schiţa primului său buget, pentru anul fiscal 2010.

În contextul în care zeci de mii de americani îşi pierd locurile de muncă, Obama a spus că refacerea economiei Statelor Unite este prioritatea sa imediată, admiţând că succesul sau eşecul acestui plan va defini mandatul său.

"Nu putem genera o creştere economică sustenabilă fără a reuşi să aducem sub control deficitele", a declarat preşedintele într-un discurs săptămânal la radio, precizând că va reduce imediat taxele pentru 95% din americani, ca parte a eforturilor de stimulare a economiei.

Un official al administraţiei Obama a spus că preşedintele a propus reducerea deficitului bugetar - care va urca la 1.500 miliarde dolari în aceest an, potrivit estimărilor economiştilor - prin creşterea taxelor pentru cei instăriţi şi reducerea cheltuielilor.

Anul trecut, Statele Unite au cheltuit circa 190 miliarde dolari în războaiele din Irak şi Afganistan. Obama a promis că va retrage trupele americane din Irak în următoarele 16 luni şi că va diminua efortul militar al SUA în Afganistan.

Obama a convocat lideri al patronatelor şi sindicatelor, experţi din mediul academic şi congresmeni la o reuniune ce va avea loc luni, în care se va discuta despre modalităţile în care deficitul bugetar poate fi redus. Întrunirea va fi urmată, marţi, de o luare de cuvânt în faţa Congresului, în cadrul căreia preşedintele va sublinia "priorităţile naţionale urgente".
 

Sursa: NewsIn

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite