Scumpirea petrolului pe plan internaţional, cumulată cu temperarea creşterii economice, va avea un efect direct asupra rezultatelor celei de-a treia companii aeriene din Europa, British Airways.
Conducerea acesteia estimează că pentru a-şi asigura carburanţii în anul fiscal 2008-2009 va trebui să plătească cu 20% mai mult decît în anul precedent. Adică 2 miliarde şi jumătate de lire sterline, 450 de milioane de lire sterline în plus. Şi celelalte costuri vor fi mai mari cu circa 3%, potrivit estimărilor.
Cheltuielile vor creşte şi din cauza investiţiei într-un terminal nou de pe aeroportul din Londra, Heathrow. Ca urmare, British Airways se aşteaptă la o marjă operaţională de 7%, faţă de 10% cât estimase iniţial.
Tot în anul fiscal viitor, compania britanică estimează că va avea o creştere de 4- 4,5% a cifrei de afaceri până la 9,1 miliarde de lire steline, adică 11 miliarde de euro.
Anunţul vine în urma unei avertizări de luna trecută, potrivit căreia preţurile crescute la petrol au devenit foarte dificil de gestionat.
British Airways trebuie să facă faţă nu numai unor condiţii internaţionale nefavorabile, ci şi unei concurenţe mai acerbe. Grupul aeronautic Air France-KLM şi cel american Delta Airlines urmează să colaboreze din aprilie pentru rutele aviatice dintre marile oraşe americane şi aeroportul londonez Heathrow, rivalizând direct cu British Airways.
Obiective mai modeste pentru British Airways
Publicat la 06.03.2008, 11:42:19
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
BVB în săptămâna 28 septembrie - 2 octombrie 2026: Energie în ofensivă, healthcare în retragere

Piețe financiare
