money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiaremoney.ro

Obligaţiuni mai multe, interes scăzut

Publicat la 29.08.2008, 11:14:57

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Obligaţiuni mai multe, interes scăzut
Urmărește money.ro pe Google News

De la începutul anului, instrumentele cu venit fix au generat un rulaj de numai 18,4 milioane de euro, în condiţiile în care numărul emisiunilor  de obligaţiuni a urcat de la 22 în 2007, la 26 după primele 8 luni ale acestui an. Piaţa obligaţiunilor rămâne una puţin vizibilă pe Bursa de la Bucureşti, cu o reprezentare redusă în capitalizarea BVB. 

La Bursa de Valori Bucureşti sunt listate 4 emisiuni corporative, două internaţionale, 20 de emisiuni municipale, iar de aproape o lună li s-au adăugat şi 25 de emiuni de titluri de stat. Deşi au fost lansate de câteva săptămâni, acestea au făcut obiectul doar a două tranzacţii în valoare de puţin peste o jumătate de million de euro.

De la începutul acest an, bondurile corporative şi municipale tranzacţionate pe BVB au însumat transferuri de 18,4 milioane de euro fiind tranzacţionate peste 462 de mii de titluri. Asta încondiţiile în  care anul trecut, piaţa obligaţiunilor a generat rulaje de peste 233 de milioane de euro, iar în 2006 de peste 280 de milioane de euro.

Într-o statistică a Federaţiei Burselor Europene, BVB se află printre pieţele cu cele mai puţine emisiuni de obligaţiuni tranzacţionate, şi anume 26, în timp ce Bursa din Sofia are 88, cea din Budapesta 119, iar la Viena sunt tranzacţionate 3.327 de bonduri.

Pe lângă număr, şi valoarea emisiunilor este mult mai redusă. Cu excepţia celor lansate de Banca Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Europeană de Investiţii şi BCR care depăşesc împreună 1 miliarde de lei, cele municipale au valori sub 35 de milioane de lei.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite