Potrivit unui raport al Agentiei Internationale pentru Energie (IEA), consumul de petrol al celor 30 de state membre ale organizatiei se va diminua cu 620.000 de barili pe zi, la 48,6 milioane de barili pe zi, o scadere cu 1,3% fata de 2007. “Avem de‑a face cu cea mai semnificativa scadere din 1983, cand cererea s-a diminuat cu 684.000 de barili pe zi, iar principala cauza a acestui fenomen o constituie cresterea preturilor pe pietele internationale”, noteaza Gareth Lewis-Davies, director al diviziei de cercetare a pietei bunurilor de consum la Dresdner Kleinwort, banca de investitii a Dresdner Bank. Totodata, a subliniat acesta, evolutia cererii in aceste state a fost un factor important al scaderii rapide a pretului petrolului cu aproape 22%, dupa ce a atins valoarea-record de 147 de dolari pe baril, in iulie. Astfel, potrivit autoritatilor americane, in luna iunie, distanta totala parcursa de americani cu masina a scazut cu 4,7%, comparativ cu aceeasi luna din 2007.
In schimb, cresterea necesarului de petrol din statele in curs de dezvoltare a contribuit la avansul consumului la nivel mondial la 86,8 milioane de barili pe zi in 2008, cu 760.000 de barili pe zi mai mult, comparativ cu 2007. Stocurile realizate de China inaintea Olimpiadei de la Beijing si inchiderea unor importante capacitati industriale din statul asiatic in perioada evenimentului sportiv vor conduce la o continuare a scaderii pretului petrolului in lunile urmatoare, apreciaza Iain Armstrong, analist la Brewin Dolphin, cel mai mare administrator al investitiilor private din Marea Britanie. Totusi, incetinirea cresterii economice la nivel mondial va contribui, de asemenea, la o temperare a cererii de petrol in tarile emergente.


