Presedintele Comisiei de privatizare a Casei de Economii si Consemnatiuni (CEC), Sebastian Vladescu a anutat in trei saptamani vom avea ofertele finale pentru cumpararea CEC. Comisia de privatizare a CEC va trimite, în două săptămâni, celor două bănci rămase în cursa pentru privatizarea CEC scrisorile cu ultima formă a contractului aprobată de Executiv, urmând ca în termen de opt zile băncile să depună ofertele financiare îmbunătăţite.
Forma finală a contractului de privatizare a CEC ar trebui să conţină decizia Guvernului român referitor la o eventuală renunţare a pachetului de 25% deţinut la CEC şi după privatizare. Şeful Comisiei de privatizare a CEC, ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu, declara în luna octombrie că "problema în această privatizare constă în modalităţile prin care statul român încearcă să păstreze pachetul de acţiuni de la CEC".
Ultima reuniune a Comisiei de privatizare a CEC de la începutul lunii octombrie a dezbătut nivelul obligaţiilor şi penalităţilor care urmează a fi plătite de câştigător în cazul încălcării unor reguli din contract. "Cele două bănci finaliste au cerut un nivel mult mai mic al acestor plăţi. De asemenea, s-a discutat despre viitorul cotei deţinute de statul român la CEC în cazul unei fuziuni cu filialele româneşti a băncii câştigătoare", declara la acel moment Vlădescu.
Termenul iniţial pentru depunerea ofertelor financiare îmbunătăţite de către cele două bănci rămase în cursa pentru privatizarea CEC, OTP Ungaria şi National Bank of Greece, a fost 31 august.



