Cine mai investeşte în România (VIDEO)
Publicat la 24.09.2010, 16:33:54
Potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, firmele cu acţionariat olandez din România au realizat anul trecut o cifră de afaceri cumulată de 71,6 miliarde de lei. Urmează, la o distanţă mică, investitorii austrieci, cu afaceri de peste 70 de miliarde de lei pe plan local. Medalia de bronz revine Germaniei, ale cărei firme au avut o cifră de afaceri de aproape 68 de miliarde de lei în România. Clasamentul este completat de Franţa, Cipru, Grecia, Italia, Elveţia, Ungaria şi Statele Unite ale Americii.
Datele ONRC arată că cei mai mari angajatori sunt germanii, care au în România o forţă de muncă de aproape 200.000 de persoane. De asemenea, statisticile ONRC mai arată că firmele germane sunt singurele care şi-au sporit afacerile în 2009, dar şi numărul de angajaţi. Acestea au bifat anul trecut afaceri cu aproape 15 miliarde de lei mai mari decât în 2008 şi au angajat cel puţin 26.000 de persoane.
Firmele din cele zece ţări au avut anul trecut, împreună, afaceri de 425 de miliarde de lei, cu peste şase miliarde mai puţin decât în 2008. Pe de altă parte, numărul salariaţilor din aceste firme s-a redus în 2009 cu 34.000 de persoane şi a ajuns la puţin peste 900.000 de angajaţi. Adică firmele deţinute de investitori din aceste zece ţări ţin în mâinile lor aproape o treime din forţa de muncă angajată în sectorul privat.
Datele comunicate de ONRC se referă la o valoarea cumulată a cifrei de afaceri şi a numărului de angajaţi pentru companiile cu acţionari din cele 10 ţări luat în calcul.
AFACERILE INVESTITORILOR STRĂINI ÎN ROMÂNIA
Clasament după ţara de rezidenţă, cifra de afaceri în 2009
1. Olanda - 71,66 mld. lei
2. Austria - 70,27 mld. lei
3. Germania - 67,74 mld. lei
4. Fraţa - 62,93 mld. lei
5. Cipru - 39,84 mld. lei
6. Grecia - 32,44 mld. lei
7. Italia - 28,17 mld. lei
8. Elveţia - 18,95 mld. lei
9. Ungaria - 18,94 mld. lei
10. SUA - 14,53 mld. lei
Sursa: ONRC
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Ion Țiriac: „Vă dau cuvântul meu de onoare că nu știu ce avere am”

Actualitate
Când ajunge căldura în calorifere? Regula celor trei zile și ce se întâmplă în București

Actualitate
Românii plătesc taxe, dar banii nu ajung la buget. România, la coada UE la colectarea veniturilor

Actualitate
Spaniolii își revendică succesul noilor motoare Dacia: «Tehnologia este Made in Spain»!

Actualitate
