București, 24.04.2025 – Olimpiada „Natura dintre Ape” revine cu ediția a III-a și lansează o nouă provocare pentru elevii din clasele II–VII din București și Ilfov, care sunt invitați să descopere biodiversitatea într-un mod captivant și educativ. Inițiată de Apa Nova București, o companie Veolia, și dezvoltată în parteneriat cu EducatiePrivata.ro, competiția urmărește să inspire generația tânără și să crească interesul acesteia pentru științele naturii și protecția ecosistemelor.
Înscrierile se vor desfășura în perioada 24 aprilie - 27 mai 2025, pe platforma online dedicată, www.naturadintreape.ro, iar competiția propriu-zisă va avea loc online, pe 31 mai 2025. Festivitatea de premiere este programată pentru 14 iunie 2025, moment în care cei mai implicați „campioni ai biodiversității” vor fi recompensați cu premii atractive: locul I – 2.000 lei, locul II – 1.500 lei, locul III – 1.000 lei, un premiu pentru fiecare clasă. Totodată, primii 90 elevi vor primi kit-uri cadou pentru a-i încuraja să exploreze ecosistemele naturale locale.
„La baza acestei inițiative se află o convingere profundă: educația ecologică este cheia unui viitor sustenabil, iar protejarea naturii este o misiune comună, care începe de la vârste fragede. Din acest motiv, începând cu anul 2026, Olimpiada „Natura dintre Ape” va fi extinsă la nivel național, oferind acces tuturor elevilor din România, indiferent de județ, la un program educațional complex, care îmbină cunoașterea științifică, creativitatea și responsabilitatea față de natură. Această dezvoltare a proiectului reflectă direcția strategică a companiei, de a reconcilia dezvoltarea umană cu protejarea ecosistemelor. De altfel, Apa Nova investește constant în soluții bazate pe natură, precum restaurarea zonelor umede, refacerea ecosistemelor acvatice și în instrumente de biomonitorizare ce permit evaluarea stării habitatelor, prin studierea speciilor reprezentative de la Stația de Producție a Apei Potabile Arcuda și de la Stația de Epurare a Apelor Uzate Glina", a declarat Mădălin Mihailovici, Director General Apa Nova București.
Olimpiada urmărește structura standard a unui concurs extrașcolar, conținutul fiind realizat de specialiști în biologie și ecologie, iar testele sunt corectate de cadre didactice independente, pentru a asigura transparența și obiectivitatea. Din 2022 și până în prezent, peste 1.500 de elevi din școlile publice și private din Capitală și județul Ilfov au participat la această competiție unică despre biodiversitate.





