money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Oltchim va avea participatii la Exploatarea Miniera Valcea

Publicat la 08.02.2007, 17:02:08

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Oltchim va avea participatii la Exploatarea Miniera Valcea

Autoritatae pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) va demara procedurile pentru ca exploatarea minieră a sării şi a calcarului din zona Vâlcea să fie constituită ca o entitate juridică distinctă la care să deţină participaţii Oltchim şi Uzinele Sodice Govora, potrivit NewsIn.

Propunerea a fost făcută de Oltchim, care ar putea participa astfel la Exploatarea Minieră Vâlcea, deţinută de Societăţii Naţionale a Sării, au afirmat oficialii Oltchim printr-un comunicat.

'Având în vedere şansele extraordinare ca Oltchim SA să devină independentă din punctul de vedere al asigurării materiilor prime de bază, procedurile de majorare a capitalului social al societăţii conform prevederilor Legii nr. 30/2007 crează premisele pentru a determina o capitalizare a societăţii cu aporturile rezultate din subscrierile acţionarilor privaţi şi a investitirilor de pe piaţa de capital', se spune în comunicatul Oltchim.

AVAS va mai negocia cu Petrom, în numele Oltchim, pentru preluarea pirolizei de la Arpechim Piteşti. ' În acest mod, Oltchim va deveni independentă în asigurarea cu principalele materii prime, respectiv etilenă şi propilenă', au mai spus oficialii companiei.

Oltchim Râmnicu Vâlcea, unul din cei mai mari  producători autohtoni din industria chimică, a afişat o cifră de afaceri pentru 2006 de 1,72 miliarde lei (508,53 milioane euro) în creştere cu 20% faţă de 2005, în condiţiile scăderii cu 55,4% a profitului, de la 24,8 milioane lei la 11,06 milioane lei în aceeaşi perioadă.

Acţionarul majoritar al companiei este AVAS, care a primit de la Ministerul Economiei şi Comerţului pachetul de 95,73% pe care acesta-l deţinea, cu scopul demarării procedurilor de privatizare.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite