Omul care ţine în viaţă o ţară întreagă
Publicat la 25.06.2015, 03:26:32
În cazul Irlandei în 2010 şi al Ciprului în 2013, ameninţarea sistării asistenţei financiare pentru creditori a obligat fiecare din cele două ţări să accepte programe internaţionale de bailout. De această dată, din cauza strategiei Greciei, care a adoptat o politică cu potenţial distructiv pentru toate taberele, preşedintele BCE depinde de politicienii europeni în exprimarea ultimatumurilor, în timp ce strategii săi menţin cu inima îndoită băncile greceşti pe linia de plutire.
Prin infuzii săptămânale, şi acum aproape zilnice, de lichiditate, BCE oferă guvernului grec spaţiu pentru negocierea unui bailout cu creditorii până în al unsprezecelea ceas fără impunerea de restricţii ale mişcării capitalului. Acest fapt îi irită pe membrii consiliului guvernator, care ţin la reguli, însă o astfel de flexibilitate ar putea fi preţul pe care Draghi îl plăteşte pentru a păstra zona euro intactă.
Fondurile ELA, prin care BCE ţine în viaţă băncile greceşti, fac parte din arsenalul pe care instituţia de la Frankfurt îl are încă de când a fost infiinţată, însă acestea nu au avut niciodată rolul de a salva ţări întregi.
Exact acest lucru se petrece acum. Deşi nu a solicitat sporirea asistenţei, Grecia a avut nevoie de aprobare pentru majorarea limitei fondurilor ELA de patru ori în ultima săptămână.
mai multe, pe zf.ro
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Europa
Locuințe mai accesibile pentru tineri? Planul care ar putea schimba piața europeană

Europa
Probleme în Marea Neagră: trei nave comerciale lovite în două zile. Ursula von der Leyen: „Inacceptabil”

Europa
Șoferii din Europa, loviți de o nouă propunere în dezbatere- 100 km/h pe toate autostrăzile! Limitele de viteză diferă spectaculos în UE

Europa
Europa, țintă a războiului Rusiei. Drone, sabotaje și atacuri asupra rutelor care susțin Ucraina

Europa
