Grupul petrolier austriac OMV a afişat un profit operaţional de 2,377 miliarde euro în 2007, în creştere cu 5% faţă de anul precedent, Petrom contribuind cu 708 milioane euro la această performanţă, conform raportului financiar emis de grup.

Contribuţia Petrom la profitul operaţional al OMV a scăzut însă cu 13% faţă de anul precedent.

OMV a raportat un profit net de 1,649 miliarde euro în 2007, în creştere cu 8% faţă de anul precedent, când obţinuse un profit net de 1,521 miliarde euro, această performanţă fiind una record.

Pentru al patrulea trimestru din 2007, OMV a raportat un profit net de 408 milioane euro, în creştere cu 1% faţă de perioada similară din 2006.

OMV a anunţat astfel al cincilea an consecutiv de performanţe record, susţinute de succesul procesului de restructurare şi modernizare a Petrom, rezultatele acestui proces urmând a fi mult mai vizibile în 2008, conform declaraţiilor directorului executiv al OMV, Wolfgang Ruttenstorfer.

Profitul operaţional al OMV în al patrulea trimestru din 2007 a crescut cu 23%, la 688 milioane euro.

Profitul net obţinut în 2007 prin activitatea companiilor asociate a crescut semnificativ, reflectând performanţele bune ale grupului Borealis, precum şi ale companiei turceşti Petrol Ofisi.

Vânzările OMV au crescut cu 6% în 2007 faţă de anul precedent, la 20,042 miliarde euro, în 2006 compania raportând vânzări de 18,970 miliarde euro, conform comunicatului emis de companie.


Sursa: NewsIn