Prin contractul de privatizare grupul austriac OMV s-a angajat să nu schimbe obiectul de activitate al Petrom pe o perioadă de cel puţin cinci ani şi să nu iniţieze sau să susţină dizolvarea, lichidarea voluntară sau fuziunea ori divizarea societăţii.

În contractul de privatizare prin care OMV a devenit acţionar majoritar la Petrom, publicat, joi, pe site-ul Ministerului Economiei se precizează cu grupul austriac se obligă ca timp de cinci ani "să nu înstrăineze în nici un mod şi să nu închidă ( cu excepţia cazurilor în care acest lucru este în mod rezonabil necesar pentru efectuarea de lucrări de întreţinere reparaţii sau îmbunătăţiri tehnice) nici un activ de bază".

Cu toate acestea, se arată în contract, ca un activ de bază nu va fi considerat înstrăinat dacă este înlocuit cu un activ similar cu condiţia să fie localizat tot în România.

Tot pe o perioada de cinci ani, OMV s-a angajat să nu transefere, fără acordul scris al Ministerului Economiei dreptul de proprietate asupra acţiunilor în favoarea unui terţ, cu excepţia transferului către un afiliat al grupului austriac aflat sub controlul exclusiv al OMV. "În cazul în care cesionarul încetează să mai fie afiliat, cumpărătorul va redobândi acţiunile în cauză sau va dispune ca acestea să fie achiziţionate de unul sau mai mulţi afiliaţi", se arată în contract.

Ministerul Economiei şi Comerţului a publicat, joi, pe site, contractele de privatizare din domeniul energetic, inclusiv cel de privatizare a Petrom