La reuniunea de la Viena a miniştrilor petrolului din ţările membre au păstrat plafonul de 30 de milioane de petrol pe zi, care este în vigoare de anul trecut.

 

Analiştii consideră că, în situaţia în care preţul va scădea mai mult, Arabia Sadită, cel mai mare producător din cadrul organizaţiei, va reduce cantităţile livrate pe piaţa mondială. Din datele făcute publice de Opec, rezultă că deja cel mai mare exportator de petrol din lume, şi-a redus centităţile extrase la cel mai redus nivel din ultimul an.

 

În comunicatul final, Opec spune că principala încercare de anul viitor o constituie “incertitudinea privind economia globală, în special fragilitatea de care dă dovadă zona euro.”

 

 

Deşi este anticipată o uşoară creştere globală a cererii de petrol pentru 2013, cea mai mare parte va fi asigurată de către ţări non-Opec. Din această cauză, cererea pentru producţia Opec este prognozată să scadă la 29,7 milioane bpz, faţă de 30,1 bpz în 2012.

 

 

“Opec este într-o situaţie potenţial delicată, şi situaţia ar putea merge rău”, a declarat Neil Atkinson, analist, pentru Financial Times. “Cu excepţia unor întreruperi accidentale a aprovizionării pieţei, există riscul scăderii accentuate a preţului.”

 

 

Piaţa internaţională va înregistra modificări importante în cursul anului viitor, unul dintre factori fiind majorarea producţiei de petrol a SUA, ca urmare a extinderii tehnologiilor de extracţie neconvenţionale, precum fracturarea hidraulică.

 

 

Analiştii se aşteaptă ca producţia SUA să crească cu 760.000 bpz anul viitor, cea mai mare creştere anuală de la începutul explorării comeciale în 1859. Producţia de anul viitor este estimată să depăşescă 7 milioane bpz, pentru prima dată după 1992.

 

 

În acelaşi timp, Irak, membru Opec, dar care nu este obligat să repecte cotele de producţie deoarece are nevoie de fonduri pentru refacerea economică de după război, îşi creşte rapid producţia de ţiţei, ajungând la cantităţi ce nu au mai fost atinse de la sfârşitul anilor 1990.

 

 

Aproximativ o terime din producţia mondială aparţine celor 12 membri ai cartelului: Algeria, Angola, Ecuador, Iran, Irak, Kuweit, Libia, Nigeria, Qatar, Arabia Saudită, EAU şi Venezuela.

 

 

Pentru anul viitor, cantităţile de petrol extrase din ţările non-Opec, precum SUA, Kazahstan şi Brazilia vor creşte cu 1,2 milioane bpz, în timp ce cererea se va majora cu doar 800.000 bpz. Acest fenomen ar putea forţa Opec să-şi reducă producţia pentru a preveni scăderea prea accentuată a cotaţiilor petrolului pe piaşa internaţională.