“Va trebui să evaluam datele şi ulterior vom lua o decizie”, a declarat sâmbătă preşedintele OPEC Jose Maria Botelho de Vasconcelos, la sosirea în Viena. “Ultima reducere a producţiei a fost semnificativă” spusese de Vasconcelos mai devreme pe aeroportul ţării sale, Angola. Membrii Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) se află încă în procesul de implementare a reducerii de 4,2 milioane de barili pe zi, proces asupra căruia au convenit în cadrul a trei întâlniri separate care au avut loc anul trecut, pentru a susţine preţul petrolului. Conform unui comunicat apărut ieri, ca răspuns la scăderea cererii, OPEC a pus în aplicare aproximativ 79% din reducerile de producţie planificate începând cu luna anterioară.

“Trebuie să insistăm asupra unei mai bune respectări a reducerilor producţiei, proces pe care îl considerăm benefic, dar care necesită o continuare” a declarat ministrul venezuelian al petrolului, Rafael Ramirez, în cadrul unui interviu acordat vineri la Viena.



Între profitul membrilor OPEC şi pericolul sufocării economiei mondiale

Ministrul Algerian al Energiei, Chakib Khelil a spus la începutul acestei săptămâni că este posibil ca OPEC să-şi reducă producţia. “Piaţa aşteaptă o reducere şi suntem nevoiţi să reducem producţia, în caz contrar preţurile vor continua să scadă”

Ministrul kuweitian al petrolului, Sheikh Ahmed al-Abdullah al-Sabah a declarat ieri ca “toate opţiunile rămân deschise”. “Nu vrem să aducem pagube economiei internaţionale, dar în acelaşi timp evităm sa ne provocam pagube nouă înşine” a spus vineri ministrul kuweitian într-un interviu pe aeroportul din Viena. “Este o ecuaţie foarte dificilă. Încă nu a fost decis nimic”, a concluzionat oficialul citat de Bloomberg.

Francisco Blanch, şeful departamentului de commodity research al Merrill Lynch se teme de o supra-contractare a economiei în cazul în care OPEC ar forţa preţul petrolului să crească prea mult. “Exista riscul unei supra-încordări şi ultimul lucru de care are nevoie economia globală este o creştere majoră a preţului petrolului”, consideră analistul citat.

 

Nivelul dorit: 75$/baril - 100$/baril


Guvernatorul iranian OPEC, Mohammad Ali Khatibi a declarat vineri într-un interviu că organizaţia ar avea nevoie să reducă producţia dacă va dori ca preţurile să crească rapid până la un nivel situat între 75 si 100$/baril. “Acest nivel al preţului pare a fi opinia colectivă a companiilor şi a producătorilor de petrol” a afirmat acesta.

“Pieţele petrolului nu sunt încă echilibrate iar conformarea membrilor OPEC cu reducerea producţiei ar putea fi mai buna” a afirmat ministrul saudit al petrolului, Ali al-Naimi, la sosirea în Viena. Ţara acestuia, cel mai mare exportator de petrol din lume “se conformează 100%” cu reducerile convenite, ceea ce “va ajuta la reducerea excedentului existent pe piaţă”, a declarat acesta.
“Stocurile se restrâng” a spus al-Naimi. „Se vor reduce în timp util”. „Un preţ echitabil pentru producători, companii şi consumatori este de aproximativ 75$/baril”, afirmase al-Naimi anul trecut.

 


Respectarea deciziei de reducere a producţiei nu a fost uniformă

Un comitet ministerial intern de monitorizare din cadrul OPEC va examina sâmbătă la Viena conformarea ţărilor membre la deciziile de reducere a producţiei deja convenite, înaintea întâlnirii formale de a doua zi. Raportul lunar al OPEC, publicat vineri, a arătat că ţările OPEC nu s-au conformat uniform deciziei de reducere a producţiei.

Astfel, Arabia Saudită a redus producţia la 7,89 milioane de barili de petrol/zi în luna februarie, cu 166.000 barili/zi mai mult decât s-a stabilit. Ceilalţi membri ai OPEC însă nu au respectat decizia de reducere în egală măsură. Spre exemplu, al doilea mare producător de petrol din OPEC, Iran, a produs cu 277.000 barili/zi mai mult decât cota sa, ceea ce înseamnă că a respectat doar în proporţie de 51% reducerea promisă a producţiei. Nigeria s-a conformat în proporţie de doar 54% deciziei de reducere a producţiei, iar Angola cu doar 15%.

Consumul global de petrol este de obicei cel mai redus în perioada cuprinsă între lunile aprilie şi iunie, după sfârşitul iernii din emisfera nordică, mai notează Bloomberg.


Acum, “există şanse foarte mari ca OPEC să nu-şi mai reducă producţia”, a afirmat Edward Morse, economist la compania LCM Commodities într-un interviu acordat Bloomberg TV. “Dacă preţul petrolului ar fi 30-40$/baril, ar fi destul de probabil ca organizaţia să reducă producţia. Însă cu preţuri peste 40$/baril, cochetând cu nivelul de 50$/baril, aceştia se vor gândi în primul rând la binele economiei”.

 

OPEC e dezamăgită de Rusia

Rusia, cel mai mare producător de petrol nemembru OPEC va trimite la întrunire o delegaţie condusă de viceprim-ministrul Igor Sechin. Secretarul general al OPEC, Abdalla El-Badri a declarat pe 9 februarie că este dezamăgit că producătorii care nu fac parte din OPEC, inclusiv Rusia, nu au ajutat la reducerea excesului de ofertă de petrol de pe piaţă.

Şedinţa din acest weekend coincide cu întrunirea din Londra a miniştrilor de finanţe ai ţărilor membre G20, care vor pregăti summit-ul din 2 aprilie dedicat contracarării recesiunii globale.