„Avionul a decolat, toată lumea este la bord” a anunţat ambasada Rusiei în capitala americană, citată de Ria Novosti. Aparatul, special venit din Rusia, a îmbarcat cei 35 diplomaţi declaraţi persona non grata şi familiile lor, în total 96 persoane. O plecare spectaculoasă, consecinţa măsurilor şi sancţiunilor anunţate înaintea Anului Nou de Barack Obama, la mai puţin de o lună înaintea încheierii mandatului prezidenţial şi plecării de la Casa Albă.
În afara expulzării diplomaţilor ruşi suspectaţi de Washington că sunt agenţi ai serviciilor secrete ruse, au fost închise două complexe rezidenţiale ruse în nord-estul SUA, fiind considerate baze pentru aceşti spioni presupuşi. GRU, serviciile secrete ale armatei, şi FSB (Serviciul Federal de Securitate, ex-KGB) fac de asemenea obiectul sancţiunilor economice şi juridice, ca şi patru responsabili ai GRU, între care şeful său, Igor Korobov. Obama a precizat că sancţiunile nu se opresc aici şi a prevenit că va lua alte măsuri, inclusiv operaţiuni secrete despre care publicul nu va fi informat. Măsurile luate de Obama nu sunt doar asupra pirateriei cibernetice, ele reprezintă şi un răspuns la ceea ce Washingtonul numeşte vânarea dezagreabilă a diplomaţilor americani la Moscova, în ultimii ani.





