Petru Movilă susţine, într-un comunicat de presă, că a decis iniţierea unei asemenea proiect de lege după ce în 2010 s-a constatat că peste 90 la sută din apelurile primite la 112 au fost false, iar utilizatorii nu au putut fi identificaţi.
De asemenea, Movilă afirmă că o serie de infracţiuni privind criminalitatea organizată, traficul de persoane sau cel de droguri de mare risc au fost iniţiate de persoane care foloseau serviciile PrePay, fiind astfel foarte greu de identificat, în lipsa unei baze de date privind identitatea utilizatorilor unui astfel de serviciu.
Potrivit proiectului de lege propus de deputatul Petru Movilă, "furnizorul serviciului de comunicaţii electronice destinat publicului are obligaţia de a solicita un act de identitate al utilizatorilor serviciilor, indiferent de tipul serviciului, abonament sau PrePay”.
De asemenea, utilizatorii serviciilor de comunicaţii electronice au obligaţia de a prezenta un act de identitate la achiziţionarea serviciului.
"Utilizatorii care au achiziţionat un serviciu de orice tip de la furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi sunt obligaţi să prezinte furnizorilor un act de identitate în termen de şase luni de la promulgarea legii. După şase luni de la intrarea în vigoare a legii, furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului vor suspenda numerele de telefon alocate utilizatorilor de servicii de tip PrePay care în acest interval nu au prezentat un act de identitate. La înstrăinarea unui serviciu de tip PrePay, utilizatorul este obligat de a notifica în scris furnizorul de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului despre tranzacţie. Noul utilizator al serviciului de tip PrePay este obligat de a prezenta furnizorului de servicii de comunicaţii electronice actul de identitate”, se arată în proiectul de lege iniţiat de deputatul ieşean.
Totodată, potrivit aceluiaşi proiect, în cazul în care serviciul de tip PrePay este achiziţionat de o persoană juridică, aceasta este obligată să prezinte furnizorului de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului un tabel cu datele personale ale utilizatorilor.
Deputatul PDL afirmă că, potrivit unor date statistice, numărul utilizatorilor cartelelor tip PrePay a depăşit numărul abonaţilor la serviciile de comunicaţii electronice destinate publicului, astfel încît chiar operatorii de telefonie mobilă întâmpină greutăţi legate de identificarea lor.
El mai spune că sistemul colectării datelor personale ale utilizatorilor serviciilor de telefonie mobilă este obligatoriu în state precum Germania, Italia, Danemarca, Letonia, Bulgaria şi Slovacia. Deputatul Petru Movilă a precizat că va depune acest proiect luni la Parlament.
Operatorii de telefonie ar putea fi obligaţi să-ţi ceară actele şi atunci când cumperi o cartelă PrePay
Publicat la 25.02.2011, 13:35:43
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
