În urma intervenţiilor Ambasadei României la Sofia, autorităţile de protecţie civilă şi ale administraţiei locale au dispus măsurile necesare pentru deblocarea drumurilor şi sprijinirea autovehiculelor româneşti, însă, datorită vântului puternic şi ninsorii abundente activitatea utilajelor de deszăpezire este îngreunată şi se desfăşoară cu dificultate.
Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României la Sofia, are în atenţie situaţia acestor cetăţeni români. Ambasada României la Sofia este în contact permanent cu şoferii unor autocare şi cu autorităţile locale (prefectură, primărie, protecţia civilă şi Direcţia regională de drumuri).
Ministerul Afacerilor Externe atenţionează asupra condiţiilor meteorologice extrem de nefavorabile în partea de est şi nord-est a Bulgariei, declarată de autorităţile bulgare în situaţie excepţională în urma ninsorilor abundente, şi recomandă să se evite deplasările în această perioadă în zona respectivă.
Condiţiile meteo extreme au dus la închiderea autostrăzii Hemus şi a portului Varna din Bulgaria, a relatat sâmbătă Sofia News Agency. Autostrada Hemus a fost închisă în ambele sensuri, fiind impuse restricţii de circulaţie pe drumurile din zonă.
Portul Varna a fost închis din cauza rafalelor foarte puternice de vânt şi a temperaturilor scăzute. Aeroportul Varna rămâne deschis, lucrând în condiţii de iarnă.
Crucea Roşie bulgară a avertizat oamenii să evite deplasările la sfârşitul acestei săptămâni, din cauza frigului extrem. Condiţiile meteo din munţi nu sunt potrivite pentru turism, au anunţat şi salvamontiştii.
Temperaturile din Bulgaria variază între minus 10 şi minus 15 grade Celsius.
Opt autocare, trei microbuze şi zece autoturisme cu cetăţeni români sunt blocate în Bulgaria
Publicat la 23.01.2010, 15:49:55
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Românii au strâns cureaua: comerțul scade cu 5% în primele opt luni

Actualitate
Probleme mari la Dacia: producția se oprește patru zile, iar compania pregătește un nou val de plecări voluntare

Actualitate
Afacerea de 5,6 milioane de lei a socrului lui Călin Georgescu, audiat de DIICOT
Actualitate
Citatul zilei, 6 octombrie 2026: Nu durata contează, ci cât de real e procesul

Actualitate
