Orban, după ce Dăncilă a prezentat bilanțul Guvernului: În locul doamnei Dăncilă, demisionam
Publicat la 23.07.2018, 14:18:39
„Doamna Dăncilă e cel mai prost prim-ministru din istoria României. Nu înțelege nimic, nu e altceva decât un executant al comenzilor primite de la Liviu Dragnea. Contraperfromanțele acestul guvern sunt evidente pentru toată lumea și fiecare român le simte”, a spus Ludovic Orban.
Șeful PNL a precizat că Guvernul Dăncilă este autorul unor contraperformanţe care fac extrem de mult rău României.
„Avem cea mai mică rată a absorbţiei fondurilor europene, avem cele mai mici investiţii. Guvernul Dăncilă are cel mai mare deficit bugetar de la criză încoace, din toate Guvernele care s-au succedat, ajungând la un deficit bugetar la cinci luni de 9 milioane de lei”, a spus Orban.
„Eu, în locul doamnei Dăncilă, mi-aş fi prezentat demisia, că oricum mandatul de şase luni al Guvernelor PSD-ALDE sub conducerea lui Dragnea şi Tăriceanu a expirat. Sigur că nu este lăsată doamna Dăncilă să facă ce vrea şi este ţinută cu forţa la Palatul Victoria, în condiţiile în care se vede clar că nu are nicio legătură cu poziţia de premier”, a mai spus preşedintele PNL.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Politic
Traian Băsescu propune ieșirea din criza politică: premier independent, miniștri susținuți de partide

Politic
Parlamentul a „trântit” Guvernul Mureșan. PNL, USR și UDMR au obținut doar 182 de voturi din 233 necesare

Politic
Ziua decisivă pentru Guvernul Mureșan. Parlamentul votează astăzi: 233 de voturi pentru învestitură

Politic
Nicușor Dan pune presiune pe partide înaintea votului pentru Guvernul Mureșan: „Este momentul ca această criză să se încheie”

Politic
