Pentru organizarea Luxury Show 2007 a fost necesară o investiţie de aproximativ 600.000 de euro, anul acesta fiind închiriaţi circa 10.000 de metri pătraţi în creştere cu 25% faţă de 2006. Numărul expozanţilor s-a dublat anul acesta faţă de prima ediţie a Luxury Show, ajungând la 200 de firme participante, valoarea produselor expuse fiind de circa 60 milioane de euro.
"În România există un apetit de bogăţie, dar ea trebuie înţeleasă corect şi nu trebuie să fie un element de avariţie, ci de generozitate. La această ediţie Luxury Show contăm foarte mult pe imagine şi ne vom concentra pe segmentul bijuteriilor care vor avea o valoare de câteva milioane de euro, urmate de maşini unde vor fi zece premiere şi bineînţeles yachturi", a precizat George Cojocaru.
Cea mai scumpă piesă din cadrul târgului va fi un diamant care costă peste 150.000 de euro, iar cel mai scump set de bijuterii este evaluat la peste 1,6 milioane euro şi este creat pentru familia regală din Qatar, potrivit organizatorilor.
Ediţia 2007 a Luxury Show se va desfăşura între 6 şi 9 decembrie în pavilionul central al Complexului Expoziţional Romexpo. Printre firmele participante se numără Bentelli, Casa Auto, Diamandis Center, Harley Davidson Bucureşti, Langellotti, Exclusive Yacht Design, Nautica Yachts, Ţiriac Air, Vinexpert şi altele.
Organizatorii Luxury Show vizează dublarea vânzărilor la ediţia de anul acesta
Publicat la 04.12.2007, 11:57:07
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
