money.ro
Piețe financiaremoney.ro

OTP Bank România lansează un certificat de depozit cu randament de până la 10,75% la lei

Publicat la 14.10.2009, 14:04:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
OTP Bank România lansează un certificat de depozit cu randament de până la 10,75% la lei

Banca precizează că rata dobânzii este fixă pe întreaga durată a certificatului de depozit, termenul de constituire este cuprins între 1 lună şi 12 luni, comisionul de deschidere, lichidare sau retragere de numerar, în condiţiile stabilite de bancă, este zero.

De asemenea, clienţii pot să-şi răscumpere, total sau parţial, certificatele înainte de scadenţă, beneficiind totuşi de o rată a dobânzii avantajoasă. În cazul răscumpărării parţiale înainte de termen, certificatele de depozit rămase vor păstra dobânda şi perioada de scadenţă atribuite iniţial.

OTP Bank România este participant la Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, care a majorat, începând cu 15 octombrie 2008, limita de garantare a depozitelor la 50.000 de euro, echivalent în lei, pentru fiecare titular de cont. Din categoria depozitelor fac parte certificatele de depozit, depozitele la termen, conturile curente, conturile Junior şi conturile de economii.

OTP Bank România, subsidiară a grupului bancar ungar OTP, avea 105 unităţi la jumătatea acestui an.

Sursa: Newsin

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite