Totodata, ministrul de Finante, Varujan Vosganian, sustine punctul de vedere al lui Pacuraru, acesta declarand miercuri, dupa negocierile cu sindicatele si patronatele, ca singurii bani alocati la rectificarea bugetara din 1 iulie vor fi pentru programe de investitii, nu pentru cresteri salariale. Sindicatele si patronatele isi vor prezenta in scris punctele de vedere privind aceasta majorare salariala ceruta, in maximum zece zile, in urma concluziilor de miercuri din cadrul negocierilor dintre sindicate si Guvern. Potrivit secretarului general AOAR, Cristian Parvan, sindicatele incearca o majorare a salariilor in sectorul bugetar, invocand o crestere a salariului minim. “S-ar putea aproba o majorare a salariului minim, daca s-ar renunta la grila de salarizare”, a declarat pentru Business Standard Cristian Parvan.


Nemultumiti de decizia Guvernului, sindicalistii din toata tara afiliati la CNSLR Fratia au amenintat cu proteste pe o perioada nedeterminata. Potrivit liderilor sindicali, de luni vor picheta sediile prefecturilor, Ministerul Muncii, al Finantelor, dar si sediul Guvernului, pentru a protesta fata de refuzul autoritatilor de a majora salariul minim la 540 de lei, de la 1 iulie. Potrivit liderului confederatiei, Marius Petcu, demersurile pentru organizarea protestelor au inceput inca de ieri. “Daca si in aceste conditii Guvernul refuza majorarea salariului minim, de la 1 iulie vom cere o majorare de 100 de lei la salariul minim si vom protesta pana ni se vor respecta revendicarile”, a precizat Marius Petcu. Acesta a adaugat ca ministrul Vosganian a declarat, in timpul negocierilor, ca in sectorul public nu exista niciun angajat cu un salariu mai mic de 540 de lei. “Daca e asa, aprobarea Hotararii de Guvern privind cresterea salariului minim nu ar fi facut nimic in plus decat sa confirme aceasta realitate”, a precizat Petcu. Salariul minim brut pe economie ar fi urmat sa creasca, incepand cu 1 iulie, de la 500 de lei la 540 de lei, conform intelegerii dintre Guvern si sindicate de la sfarsitul anului trecut.