Potrivit agenţia ANSA, 135 de persoane au fost rănite, dintre care 105 ofiţeri de poliţie.
Dintre cei 30 de manifestanţi răniţi, doi şi-au pierdut mai multe degete, din cauza bombelor fumigene care au explodat, au declarat autorităţile.
Numeroase persoane sunt încă tratate în spital.
"Trebuie să acţionăm cu duritate adecvată împotriva acestor animale", a spus Alemanno în timpul unei vizite în centrul oraşului. "Sunt pagube de un milion de euro produse proprietăţii publice şi trebuie luate în calcul şi pagubele făcute proprietăţii private", a adăugat el.
Circa 20 de persoane au fost arestate şi puse sub acuzare până acum în urma violenţelor. Alemanno a precizat că se aşteaptă la noi arestări după ce poliţia studiază imaginile video. Potrivit corespondentului BBC, turişti au fotografiat maşinile carbonizate, geamurile spate şi pietrele smulse din pavaj.
Poliţia a anunţat că a găsit sticle incendiare pe mai multe străzi.
Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi, a declarat că biserica Santi Marcellino e Pietro, din secolul al XVIII-lea, a fost jefuită de manifestanţi. Potrivit preotului de la biserică, o statuie a Fecioarei Maria a fost aruncată şi spartă.
Premierul italian Silvio Berlusconi a declarat că cei responsabili pentru violenţe "trebuie condamnate de toată lumea fără rezerve".
Protestele au continuat duminică în mai multe oraşe duminică.
Pagubele înregistrate în urma violenţelor de la Roma depăşesc un milion de euro
Publicat la 16.10.2011, 19:54:03
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
