money.ro
Actualitatemoney.ro

Partidele au luat startul in campania pentru europarlamentare, proba de foc pentru prezidentiale

Publicat la 10.05.2009, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Partidele au luat startul in campania pentru europarlamentare, proba de foc pentru prezidentiale

Cei 287 de candidati din partea PDL, PNL, UDMR, PRM, PNTCD, Forta Civica si Alianta PSD+PC, precum si cei doi independenti, Elena Basescu, fiica cea mica a sefului statului, si Pavel Abraham, fostul sef al Agentiei Nationale Antidrog, au intrat, la sfarsitul saptamanii trecute, in cursa electorala pentru cele 33 de mandate in Parlamentul European. Perspectiva dobandirii unui mandat este cu atat mai atractiva pentru candidati cu cat acestia pot obtine un venit de minimum 7.000 de euro pe luna, timp de cinci ani. Este pentru prima data cand in Romania se organizeaza alegeri europarlamentare pentru un mandat intreg de cinci ani. Campania electorala se va incheia cu 24 de ore inainte de data alegerilor, adica pe 6 iunie, la ora 7.00. Cele aproximativ 18 milioane de romani cu drept de vot se vor prezenta la urne impreuna cu alte 375 milioane de alegatori europeni, pentru a desemna singurul parlament transnational si multilingv din lume ales in mod direct. Parlamentul European este singura institutie a Uniunii Europene aleasa in mod direct.

In opinia analistilor, aceasta campanie electorala, precum si rezultatul votului de pe 7 iunie reprezinta, de fapt, reperele pentru lupta decisiva din toamna, ce vizeaza fotoliul de la Cotroceni. Analistul politic Cristian Parvulescu este de parere ca stabilirea raportului politic, mai ales intre cele doua partide de la guvernare - PDL si PSD, in vederea alegerilor prezidentiale, va duce la accentuarea tensiunilor din coalitie. “Important este cine se va situa pe primul loc in urma acestei campanii, pentru ca acesta va fi reperul pentru lupta dintre prezidentiabilii PDL si PSD”, a declarat Parvulescu. In opinia acestuia, campania va fi axata pe “teme romanesti, iar nu europene, pe scandal si atacuri”, protagonistii fiind “asa-zisii patrioti care lupta impotriva hotilor”, aluzie la sloganul PRM - “Doi crestini si patrioti vor scapa tara de hoti!”. “Temele europene lipsesc, din pacate, cu desavarsire din aceasta campanie electorala, dupa cum am putut lesne observa in precampanie, scandalul si atacurile fiind dominantele”, a mai comentat Parvulescu. Absenta temelor europene este remarcata si de directorul adjunct al IPP (Institutul de Politici Publice), Adrian Moraru. In opinia analistului, important este insa ca, in urma stabilirii raportului de forte, partidele vor putea demara negocierile pentru o eventuala reconfigurare a Guvernului, una dintre formule fiind chiar PDL-PNL, in cazul unei posibile rupturi dintre PDL si PSD. “Campania va fi dominata de lupta dintre PDL si PSD, care vor fi cei mai inversunati adversari, chiar daca fac parte din aceeasi coalitie de guvernamant, pentru ca vin cu candidati independenti la prezidentiale. Vor exista maruntele lor atacuri, scandaluri si posibile dosare cu cine a mai trecut pe rosu sau cine a parcat gresit, teme romanesti”, a apreciat Moraru.

Importanta alegerilor europarlamentare, in perspectiva luptei pentru Cotroceni, a fost dovedita si de participarea “prezidentiabililor” la evenimentele de lansare a candidatilor pentru PE, organizate de marile partide la sfarsitul saptamanii trecute. In plus, atat reprezentantii PDL, cat si cei ai PSD au profitat de ocazie si au condimentat discursurile electorale de incurajare la adresa candidatilor cu sageti veninoase indreptate catre partenerii de coalitie, punand astfel sub semnul intrebarii trainicia coabitarii la guvernare a celor doua formatiuni, si asa marcata de o serie de divergente.

Punctul de maxim interes al evenimentului de lansare a candidatilor PDL l-a constituit discursul actualului presedinte, Traian Basescu. Desi nu si-a anuntat inca participarea la cursa din toamna pentru Cotroceni, seful statului a tinut sa fie prezent la manifestarea democrat-liberalilor, carora le-a transmis ca au toata responsabilitatea trecerii perioadei de criza fara derapaje si ca nu trebuie sa se comporte ca un partid aliat la guvernare, de “responsabilitatea a doua”. Un ton rastit la adresa colegilor de guvernare a folosit insa secretarul general al PDL, Vasile Blaga, care a comentat, in cadrul evenimentului, ca aliatii din PSD au un alt obiectiv electoral. “PSD are cu totul alta tinta electorala. Pot sa-i inteleg, dar nu pot sa-i inteleg cand, dimineata, vor functii in teritoriu, iar dupa-amiaza ne critica”, a spus Blaga. Lista PDL este deschisa de prim-vicepresedintele PDL, Theodor Stolojan, urmat de fostul ministru al Justitiei Monica Macovei, de jurnalistul Traian Radu Ungureanu, consilierul prezidential Cristian Preda, de actualii europarlamentari - Marian Jean Marinescu, Iosif Matula, Sebastian Bodu, Constantin Luhan, Rares Niculescu, de avocatul Oana Antonescu, Constantin Dumitriu, Dragos Florin David, Elvira Andronescu, Alexandru Nazare si Calin Rus.

Nici reprezentantii PSD n-au ezitat sa atace PDL in cadrul evenimentului de lansare a candidatilor pentru PE. Cel mai vehement a fost chiar “prezidentiabilul” Mircea Geoana, care a declarat ca adevarata schimbare a anului 2009 este chiar schimbarea regimului de dreapta al lui Traian Basescu. “Adevarata schimbare in 2009 este intreruperea regimului de dreapta al lui Traian Basescu. (...) Acest an 2009, acest an atat de important pentru noi, trebuie sa reprezinte si sfarsitul regimului Basescu”, a declarat liderul social-democrat. Lista candidatilor PSD+PC pentru alegerile europarlamentare este deschisa de Adrian Severin, urmat de Rovana Plumb, Ioan Mircea Pascu, Adriana Ticau, Daciana Sarbu, Corina Cretu, Victor Bostinaru, Sabin Cutas (PC), Catalin Sorin Ivan.

La randul lor, liberalii, prin portavocea “prezidentiabilului” Crin Antonescu, au militat, in cadrul lansarii candidatilor, pentru schimbarea modelului de presedinte, care ar trebui sa aiba “alta atitudine, alt comportament”. De altfel, Antonescu s-a prezentat drept “un visator printre contabilii de voturi”, promitand sa ramana viu “printre manechinele politicii”. Lista liberalilor pentru euroalegeri este deschisa de Norica Nicolai, care este urmata de Adina Valean, Renate Weber si Ramona Manescu, ultimele trei fiind, si in prezent, membre ale PE. Urmatoarele locuri sunt ocupate de Cristian Busoi, Ben-Oli Ardelean, Ovidiu Silaghi, Mogor Csibi, Catalin Turliuc, Cristian Cojocaru, Ionel Muscalu, Iulian Surugiu, Radu Puscariu si Eduard Hellvig.

La sfarsitul acestei saptamani, si presedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, si-a anuntat, la Iasi, candidatura la Presedintie, propunandu-l, totodata, ca prim-ministru pe Gigi Becali. Omul de afaceri a evitat sa-i dea insa un raspuns, in acest sens, liderului partidului. De altfel, Vadim si Becali ocupa primele pozitii ale listei PRM pentru europarlamentare.

Pe prima pozitie a buletinului de vot se afla PNL, urmat de UDMR, PDL, Alianta PSD+PC, PNTCD, Forta Civica, PRM, Elena Basescu si Pavel Abraham.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite