Partidele europene îşi vor finanţa din bugetul Uniunii campania din 2009
Publicat la 06.12.2007, 08:15:34
Parlamentul European a aprobat o propunere a Comisiei prin care se urmăreşte creşterea flexibilităţii şi a stabilităţii financiare a partidelor europene. Principalele modificări se referă la finanţarea campaniei pentru alegerile din 2009, la creşterea sprijinului financiar şi la crearea fundaţiilor politice europene. Legislaţia anterioară nu permitea finanţarea campaniilor electorale din bugetul UE.
Din 2009, acest lucru este posibil, cu o condiţie: fondurile să fie utilizate doar pentru alegerile europene. Este strict interzisă însă finanţarea directă sau indirectă a partidelor politice naţionale sau a candidaţilor acestora. În plus, bugetul Uniunii Europene ar putea suporta maxim 85% din cheltuielile fiecărui partid. Până acum, procentul era de 75%.
Noutatea absolută este crearea fundaţiilor politice europene. Ele vor avea personalitate juridică în statul membru în care îşi desfăşoară activitatea şi vor fi afiliate câte unui partid european. Prin acţiunile lor vor sprijini şi completa obiectivele acestuia.
În bugetul pe 2008 al UE sunt alocate deja 7 milioane de euro pentru noile fundaţii. Acestea vor putea aplica pentru fonduri numai prin intermediul partidului la care sunt afiliate. În unele state membre există fundaţii europene, dar acestea îşi vor începe oficial activitatea abia în 2008. Noua legislaţie va intra în vigoare după aprobarea Consiliului european.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
