Cele mai valoroase cinci pachete PAS sunt la companiile Compa Sibiu, Timpuri Noi, Atelierele Grivita si Electromagnetica din Bucuresti si Artego Tg. Jiu. Cele cinci concentreaza 450 mil. lei (122 mil. €), adica 73% din valoarea actiunilor la cele 23 de companii. Cele mai valoroase companii detinute de salariati sunt tranzactionate pe piata Rasdaq a BVB. Toate celelalte au capitalizari totale de sub zece mil. euro. PAS-urile urmeaza sa se dizolve atunci cand isi platesc datoriile prin care au achizitionat de la stat actiunile respective.
Membrii PAS Aeroteh - care detine 65,69% din actiunile companiei producatoare de echipamente aeronautice Aeroteh Bucuresti - se vor reuni in data de 6 mai pentru a decide dizolvarea asociatiei si alocarea actiunilor acesteia membrilor sai.
“Pentru ca realocarea sa aiba loc, a mai ramas de trimis la Depozitarul Central hotararea asociatilor privind dizolvarea PAS, care si-a achitat toate datoriile. Decizia de dizolvare va fi luata probabil pe 6 mai, cand este convocata adunarea lor generala”, a declarat pentru Business Standard George Ardeleanu, responsabilul relatiilor cu actionariatul al companiei. Pachetul detinut de PAS la Aeroteh valora, ieri, 5,3 mil. euro, la BVB.
Cel mai valoros pachet de actiuni detinut de o PAS la bursa, de 73,64% din actiunile Timpuri Noi Bucuresti, in valoare de 22,4 milioane de euro, mai are inca de asteptat pana va intra pe piata. Asociatia salariatilor inca nu si-a platit toate datoriile implicate in achizitia de la stat, potrivit unor surse apropiate companiei.





