În acelaşi timp, Rompetrol Rafinare a consemnat o pierdere de 261 milioane de lei (61,72 milioane de euro), în timp ce, în perioada similară a anului trecut, rafinăria avusese un profit nesemnificativ, de 6,695 milioane de lei (1,82 milioane de euro).
“Rezultatele financiare înregistrate de companie în perioada ianuarie-iunie au fost puternic influenţate atât de criza financiară globală şi de volatilitatea cotaţiilor pentru ţiţei şi carburanţi, cât şi de o serie de factori macroeconomici interni, precum deprecierea monedei naţionale”, se arată într-un comunicat al grupului Rompetrol, controlat de luna trecută, în întregime, de compania de stat kazahă KazMunaiGaz, după ce Dinu Patriciu a vândut şi restul de acţiuni, un pachet de 25%.
Printre factorii externi care au influenţat în al doilea trimestru rezultatele financiare obţinute de Rompetrol Rafinare se numără şi scăderea cotaţiilor internaţionale cu 51% pentru ţiţei şi cu aproximativ 50% pentru carburanţi, diminuarea cu 72% a marjei de rafinare, majorarea diferenţelor de curs valutar, pe fondul deprecierii monedei naţionale (32% pentru RON/USD şi 15% pentru RON/EUR), precum şi influenţele crizei.
Rompetrol Rafinare, care include şi divizia de distribuţie carburanţi, a ajuns, după prima jumătate de an, la o reţea de 685 de benzinării, 250 de staţii de distribuţie GPL-ul auto şi la peste 6.000 de puncte de vânzare butelii.
Patriciu a plecat, Petromidia a rămas cu pierderi. Semestrul I: 62 milioane de euro
Publicat la 06.08.2009, 21:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
