“Aceasta este o fundatie care asigura participatia angajatilor in actionariatul companiei. In urma acestui transfer, salariatii Rompetrol Group devin, indirect, actionari ai companiei”, a declarat pentru Business Standard Dinu Patriciu, presedintele grupului Rompetrol. Cele 252 milioane de actiuni au fost transferate, printr-o tranzactie speciala, la BVB, intermediata de EFG Eurobank Securities. Actiunile au fost transferate la un pret de 0,91 lei, valoarea pachetului ajungand la 6,73 milioane de euro (22,9 milioane de lei).
In urma tranzactiei de vineri, Rompetrol Financial Group si-a diminuat participatia la Rompetrol Rafinare Constanta, de la 14,72% din capital la 13,51%. Potrivit ultimelor raportari transmise Bursei de Valori Bucuresti, Rompetrol SA detine 9,14% din capitalul social al rafinariei din Constanta.
“Acesta este un program continuu si intentionam sa mai transferam si alte actiuni in contul fundatiei Stichting Administratiekantoor”, a declarat Patriciu.
Pe piata principala a bursei, actiunile Rompetrol Rafinare se tranzactionau la un pret de 0,103 lei pe unitate, in scadere cu 2,83% fata de inchiderea de joi. Capitalizarea bursiera a companiei a ajuns la 637,08 milioane de euro, fiind a opta companie, ca marime, listata la BVB. Rompetrol Rafinare detine rafinaria Petromidia, principalul activ al grupului Rompetrol.





