Patronatul IMM derulează în judeţele Constanţa şi Tulcea un program dedicat fermierilor, care beneficază de o finanţare PHARE, menit să promoveze produsele lactate tradiţionale din Dobrogea, transmite corespondentul NewsIn.
Una dintre cele mai importante ţinte este înfiinţarea unui târg anual, la care fermierii să vină cu produse tradiţionale, în scopul creşterii notorietăţii, dar şi al dezvoltării economice a crescătorilor de animale.
Iulian Gropoşilă, preşedintele filialei Constanţa a Patronatului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (PIMM), a anunţat, luni, că organizaţia sa beneficiază de o finanţare PHARE, pentru a derula programul "EuroFarmers for EuroMarket". Proiectul are un buget de 49.500 euro, din care 35.400 euro provin de la Uniunea Europeană, iar restul de la PIMM.
Programul reprezintă o campanie de informare, prin editarea de tipărituri şi informaţii electronice distribuite pe internet. De asemenea, se va derula o serie de întâlniri consultative, în localităţile rurale, pentru a se prezenta schimbările legislative şi modul în care acestea îi vor afecta pe fermieri. Punctul cel mai important în agenda proiectului este organizarea târgului "Lactate Dobrogene pentru Piaţa Europeană", care se va organiza în perioada mai-iunie, la Constanţa.


