Confederatia Nationala a Patronatului Roman (CNPR) solicita publicarea si punerea in discutie publica a celor trei variante de grile de salarizare si evaluarile financiare care sa arate influentele fiecareia asupra cheltuielilor cu personalul acoperite din veniturile bugetului de stat. Potrivit grilei de ierarhizare, care va fi aprobata in sedinta de Guvern de maine, functiile publice au fost impartite in trei categorii, etaloanele fiind medicul primar de clinica, profesorul de liceu cu gradul I si cu vechime de sase-zece ani si referentul superior din ministere, cu studii
medii. Odata cu elaborarea legii unice de salarizare, urmeaza ca in cadrul fiecarei categorii de functii sa apara si alte subdiviziuni, care vor fi remunerate cu salarii asemanatoare. La nivelul anului 2008, diferentele salariale dintre functiile aflate pe aceeasi treapta de salarizare variaza intre 2.000 si 6.000 de lei, ceea ce presupune ca salariile mici vor trebui sa creasca intr-un ritm alert in urmatorii ani. De altfel, ministrul Muncii, Marian Sarbu, a declarat recent ca salariul minim ar putea ajunge la 1.600 de lei in urmatorii trei-patru ani, ca urmare a aplicarii noii legi de salarizare. In momentul de fata, bugetarii cel mai bine platiti sunt cei din Ministerul Afacerilor Externe (MAE), iar cei care au cele mai mici salarii sunt salariatii din educatie. Astfel, cel mai bine platit salariat de pe prima treapta este consulul, care castiga anul trecut peste 8.200 de lei, iar cel mai prost platiti erau consilierul superior din consiliul local (cu peste 2.300 de lei) si artistul de opera (cu 2.400 de lei). Salariile de pe treapta a doua de ierarhizare se incadreaza intre 1.700 si 4.000 de lei, minimul fiind castigat de profesorul de liceu cu gradul I si de locotenent, iar maximul de consilierul de relatii gradul III din MAE, cu peste 4.000 de lei. Cel mai mare salariu de pe a treia treapta de ierarhizare, respectiv 3.500 de lei, este castigat in prezent de curierul de relatii din MAE, iar cel mai mic, de peste 900 de lei, este castigat de secretarul de scoala si de pedagog.
Marius Bostan, senior partner in cadrul firmei de consultanta VMB Partners, unul dintre participantii in panelul pe Administratie publica din cadrul Guvernului Privat, proiect initiat de Business Standard, este de parere ca legea unica de salarizare trebuie sa contina principii foarte bine stabilite pentru functionarii din administratia locala, insa autoritatile locale ar trebui sa aiba o oarecare libertate de miscare in bugetele salariale. “Nivelul salariului ar trebui lasat la latitudinea institutiilor respective, in functie de bugete si de atributiile pe care le are. Pentru ca este o diferenta intre un functionar dintr-un oras mare si unul dintr-o comuna, nu se poate sa aiba acelasi salariu. Pe de alta parte, nu poate fi o egalitate stricta intre bugetari, nu pot avea toti acelasi salariu, dar legea poate trasa niste limite rezonabile intre care sa se incadreze respectivele salarii”, a declarat Bostan pentru Business Standard.
Principalele recomandari ale Guvernului Privat pentru o reforma a administratiei publice sunt: rating pentru functionari si pentru unitatile administrative, reducerea numarului de angajati in administratie si sanctiuni drastice pentru incalcarea legii.





