''Doi poliţişti afgani au deschis focul asupra unor soldaţi britanici într-o bază militară comună din districtul Nahre Saraj (Helmand), omorând un soldat britanic şi rănind un altul", a declarat pentru AFP Farid Ahmad Farhang, purtătorul de cuvânt al poliţiei din această provincie, scrie Agerpres.
Potrivit ISAF, un militar a decedat sâmbătă ca urmare a unui incident care nu a fost legat de o luptă, apoi un al doilea a murit victimă a unei bombe artizanale, iar alţi doi au murit în timpul unui atac al insurgenţilor. ISAF n-a furnizat nicio indicaţie privind circumstanţele acestor incidente sau cetăţenia militarilor decedaţi.
Problema securităţii militarilor străini este critică, în contextul în care trupele şi personalul civil al NATO pregătesc militari, poliţişti şi funcţionari în general, care urmează să asigure şi să administreze singuri Afganistanul după plecarea programată a trupelor de luptă ale NATO, la sfârşitul lui 2014.
Până în prezent, 20 de membri ai ISAF au murit în 2012 ca urmare a unui tir al forţelor afgane, în 15 incidente diferite.
Patru soldaţi NATO au fost ucişi sâmbătă în sudul Afganistanului
Publicat la 13.05.2012, 06:43:22
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
