"Grupurile reunite ale PDL, unde se află şi reprezentanţii Forţei Civice, au decis contestarea la Curtea Constituţională a legii privind statutul parlamentarilor. Textul este, în momentul de faţă, în elaborare şi va avea atât contribuţia PDL, cât şi a FC", a precizat Mihai Răzvan Ungureanu.
El a spus că Statutul deputaţilor şi senatorilor votat de plen "are mari defecte de constituţionalitate".
"Sesizarea noastră va face referinţă la ele. Intenţionăm să clarificăm şi de data asta definiţia incompatibilităţilor. În opinia noastră, dovedirea conflictului de interese trebuie să genereze pierderea mandatului", a adăugat Mihai Răzvan Ungureanu.
El a mai arătat că ideea de imunitate nu trebuie să aibă o "definiţie extinsă" şi trebuie limitată la declaraţiile politice. "Încercăm să facem tot ceea ce se poate pentru a arăta, prin această sesizare la CC, câte defecte are statutul votat astăzi", a adăugat Ungureanu.



