money.ro
Piețe financiareMarian Manolache

PE susţine proiectul Comisiei Europene de a crea o nouă categorie de regiuni în UE

Publicat la 05.07.2011, 15:16:56

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
PE susţine proiectul Comisiei Europene de a crea o nouă categorie de regiuni în UE

Într-o rezoluţie adoptată marţi, Parlamentul prevede în plus o utilizare orientată şi mai transparenţa a fondurilor structurale, pentru a reduce disparităţile dintre regiuni, răspunzând în acelaşi timp provocărilor comune ale Strategiei Europa 2020. Cea mai mare parte a deputaţilor s-au pronunţat în favoarea creării, temporar, a unei noi categorii de regiuni, cu PIB-ul/cap de locuitor între 75% şi 90% din media UE, "în vederea evitării unui tratament inegal pentru regiuni care se află totuşi în situaţii similare". Această situaţie este determinată de faptul că unele regiuni au depăşit pragul de 75% care le permite să beneficieze de subvenţii de "convergenţă" acordate regiunilor cele mai sărace, iar altele au avut de suportat efectele crizei economice sau au dificultăţi structurale care le frânează dezvoltarea.

 

Sistemele actuale de eliminare şi de introducere treptată a finanţării vor fi astfel înlocuite de subvenţii mai previzibile şi mai echilibrate pentru o perioadă de şapte ani pentru un număr de aproximativ 50 de regiuni din Marea Britanie, Grecia, Germania, Belgia, Franţă, Portugalia, Finlanda, Austria, Spania, Polonia, Italia şi Malta.

 

Conform rezoluţiei elaborate de Markus Pieper (PPE, DE), Parlamentul solicită o creştere substanţială a finanţării destinate cooperării teritoriale ("obiectivul 3"), în special pentru susţinerea proiectelor transfrontaliere pentru reţelele transeuropene de transport şi energie.

 

Resursele alocate obiectivului 2 ("competitivitate regională şi ocuparea forţei de muncă") ar trebui să servească "obţinerii de rezultate în privinţa unui număr limitat de priorităţi ale UE, cum ar fi sprijinul pentru IMM-uri, inovarea ecologică, economiile locale, educaţia şi formarea profesională, infrastructura, mobilitatea durabilă, energia din surse regenerabile şi aprovizionarea cu energie, eficientă utilizării resurselor şi incluziunea socială", acordând un anumit grad de flexibilitate în ceea ce priveşte alegerile şi rezultatele care trebuie obţinute în funcţie de nevoile specifice ale fiecărei regiuni.

 

Deputaţii insistă asupra faptului că "Fondul social european (FSE) trebuie să rămână o componentă a politicii de coeziune" şi să permită realizarea unui număr mare de proiecte de mici dimensiuni la nivel local - Comisia trebuind să reducă dificultăţile administrative care împiedică întreprinderile mici să beneficieze de finanţări.

Pentru simplificarea sistemelor de control şi responsabilizarea statelor membre, rezoluţia solicita "utilizarea unei proceduri de inspecţie cu un singur nivel, astfel încât statele membre să verifice proiectele, iar Comisia să verifice sistemele de inspecţie ale statelor membre". Rezoluţia a fost adoptată cu 506 voturi pentru, 48 împotrivă şi 101 abţineri.

 

Comisia va prezenta la sfârşitul lunii septembrie un pachet legislativ cuprinzând un regulament general şi alte regulamente privind fondul social, de coeziune, de dezvoltare regională şi pentru cooperarea teritorială. La sfârşitul lui 2011 ar trebui prezentată de asemenea o propunere privind un cadru strategic comun pentru toate fondurile europene.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite