Altfel spus, societatea isi permite o risipa imensa de forta de munca prin blocarea sa intr-un sistem de productie arhaic, in care raportul timp/productie nu are importanta. Pentru omul cu vaca important este laptele, nu si timpul pentru obtinerea acestuia. Timpul nu conteaza, nu are valoare si nu inseamna bani. Omul cu vaca este in afara circuitului de valori care transforma marfa in bani si banii in marfuri. Traieste intr-o lume paralela cu economia de piata, in care ziua petrecuta pe marginea santului nu-i aduce un venit, ci doar un aliment pe masa. Este inca o dovada a faptului ca agricultura romaneasca este inca una de subzistenta, de tipul economiei naturale. Cu alte cuvinte, producem pentru a avea noi ceva de mancare, nu pentru a da altora de mancare. Desi dispunem de resurse naturale capabile sa transforme agricultura in ceea ce stiinta economica numeste “export oriented activity”, am devenit unii dintre cei mai importanti importatori de alimente. Unele calcule arata ca aproximativ 70% din cosul nostru zilnic de alimente de baza provin din import. O astfel de situatie s-a mai intalnit doar in primii ani de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial in Germania si Japonia.Peisajul romanesc de primavara, caruia prezenta omului cu vaca ar putea sa-i dea amprenta unui tablou de Grigorescu, a devenit atat de galben incat, surprinzator, se apropie mai mult de stilul lui Van Gogh. Suprafete imense ce se cultivau cu grau sau porumb, acum se cultiva cu rapita. Ingeniozitatea unor investitori straini a gasit solutia unei rapide imbogatiri. Cererea mare pentru biodiesel favorizeaza cultura de rapita, dar nu in tarile lor, ci in tari in care totul este permis, cum este Romania.
Caci numai in Romania mai este permis ca terenul pentru marea cultura cerealiera sa fie cultivat cu plante adecvate producerii biodieselului. Tari cu o agricultura importanta ca Franta, Italia sau Germania au ajuns la concluzia ca biodieselul nu este nici pe departe o “sansa” pentru agricultura. Nu numai ca saraceste solul, dar nici eficienta economica nu se justifica atat timp cat pentru un litru de biodiesel se consuma minimum un litru si jumatate de petrol. La noi, situatia este grava si pentru ca un hectar cu rapita inseamna un hectar in minus cu cereale sau legume, deci o si mai mare dependenta de import. Este o risipa de resurse care ne descalifica nu numai ca agricultori, dar si ca popor fata de altii care, in alte colturi ale lumii, cara pamantul cu spatele pentru a transforma piatra seaca in ogor.
Criza pe care o parcurgem ar trebui sa ne convinga de importanta unei axiome economice, aceea ca ramurile care dispun de resurse proprii si de o piata proprie pot nu numai sa atenueze efectele crizei, dar sa si ofere solutii de iesire din criza. Agricultura ar putea fi pentru noi o astfel de ramura, iar in perspectiva viitorilor ani - un imens avantaj in conditiile inevitabilitatii declansarii unei crize alimentare mondiale. Deocamdata, in peisajul romanesc de primavara avem un om, avem o vaca, avem rapita, dar lipseste cu desavarsire agricultura.
