Conform noilor prevederi ale legii pensiilor din România, lucrătorii care au muncit pe salariul minim pe economie pe toată durata vieții lor vor beneficia de o majorare cu 80% a pensiilor.
Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a afirmat că în conformitate cu această nouă lege, un român care a muncit pe salariul minim pe economie timp de 35 de ani va primi o creștere de peste 80% a pensiei, trecând de la 1.281 de lei, cât este indemnizația minimă socială, la aproximativ 1.900 de lei, datorită punctelor de stabilitate.
Ea a explicat că această diferență este generată de punctele de stabilitate, care sunt acordate pentru fiecare an lucrat peste 25 de ani, făcând referire la simulările realizate de Casele de Pensii Publice. Ministrul Muncii a subliniat că această creștere va fi mai evidentă în cazul pensionarilor cu venituri mici.





