Pilonul II de pensii nu aduce beneficii reale pentru angajați sau pensionari, ci avantajează în principal Guvernul și companiile private care administrează fondurile, susține Federația Națională a Pensionarilor din România (FNPR), într-un comunicat transmis către AGERPRES.
Pensiile private, o capcană? Dezvăluiri dure de la Federația Pensionarilor
„În România, ca și în alte state membre ale UE, funcționează Sistemul Public de Pensii. Acesta, cunoscut drept Pilonul I, este finanțat prin contribuțiile obligatorii de asigurări sociale (CASS) plătite de angajați – în prezent, 25% din salariu – și prin alocări de la bugetul de stat. În 2004, Guvernul a decis ca o parte din aceste contribuții să fie direcționată către Pilonul II, sistem de pensii obligatorii administrat privat, destinat plății unei pensii suplimentare viitorilor pensionari. Astfel, cei care ies la pensie după împlinirea vârstei de 65 de ani vor primi două pensii: una de la Pilonul I, gestionat de Casa Națională de Pensii Publice, și alta de la Pilonul II,” se arată în comunicatul FNPR.
Organizația atrage atenția că, în ciuda scopului declarat al Pilonului II, acest sistem creează dezechilibre majore pentru sistemul public de pensii.
„Despre Pilonul II de pensii obligatorii, ale căror fonduri sunt administrate de firme private, FNPR a atras atenția că Pilonul II de pensii este avantajos pentru Guvern și pentru firmele private care administrează fondul de pensii. Pentru angajați, viitori pensionari, cât și pentru pensionarii în plată, Pilonul II de pensii nu este avantajos: diminuează grav Pilonul I de pensii, ceea ce face necesară alocarea bugetului de asigurări sociale de la Bugetul general al țării, a sumei necesare pentru plata pensiilor curente”, avertizează federația.
O altă problemă majoră semnalată de FNPR este legată de restituirea fondurilor acumulate de contribuabili în conturile individuale, la momentul pensionării.
„(...) sumele angajaților acumulate la Pilonul II se diminuează, cu reținerile pentru cele două comisioane pe care le încasează firmele private. În final, pensia cuvenită angajatului va fi mai mică decât sumele depuse în decursul anilor. Comparativ cu Pilonul I de pensii, Pilonul II este expus unui risc real de faliment al firmelor care administrează fondurile. Existența Pilonului II de pensii este susținută de Guvern și de firmele care administrează fondurile private de pensii, aceștia fiind și beneficiarii reali ai sistemului”, mai afirmă FNPR.
Federația susține că Pilonul II este folosit ca un instrument de finanțare indirectă a statului.
„Se știe că Pilonul II de pensii reprezintă o modalitate prin care Guvernul folosește partea de bani din CASS plătite de angajați din salariile lor, pentru diversele sale cheltuieli. Acest lucru se realizează prin mecanismul prin care firmele private, care administrează Pilonul II, investesc majoritatea fondurilor în Titluri de stat. Deci statul care a hotărât ca o parte din CASS plătită de angajat să fie depusă la Pilonul II retrage acești bani, plătind o dobândă firmei private care administrează fondul. În acest mod, în prezent, Guvernul are la dispoziție aproape 180 de miliarde lei”, consideră FNPR.
Potrivit Federației, în alte țări europene, pensiile private nu sunt construite din contribuții de tip CASS, ci din economii din salariu. „Amintim și faptul că trei state europene au desființat Pilonul II de pensii, iar sumele acumulate au fost returnate, de unde au fost luate, la Pilonul I de pensii”, adaugă organizația.
FNPR este membră a Federației Europene a Pensionarilor (FERPA).
Între timp, Guvernul a prezentat în primă lectură proiectul de Lege privind plata pensiilor private, care prevede două forme principale de plată: pensia prin retragere programată, oferită pe o perioadă determinată cu garanția rambursării întregului activ acumulat, și pensia viageră, plătită pe toată durata vieții beneficiarului. De asemenea, proiectul oferă posibilitatea retragerii unei sume forfetare de până la 25% din fonduri, similar cu reglementările din alte state europene.
Premierul Ilie Bolojan a clarificat duminică seara că acest proiect nu presupune confiscarea fondurilor acumulate de cetățeni, ci doar reglementează modul de plată, „după modelul aplicat în majoritatea țărilor europene”.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.