Banca spaniola Santander a inceput discutiile cu grupul bancar olandez ING, pentru vanzarea diviziei de pensii din America Latina, pentru a putea obtine cele 20 miliarde de euro, reprezentand partea sa din oferta Consortiului, din care mai fac parte RBS si Fortis, pentru ABN Amro, informeaza El Pais.
Valoarea tranzactiei este intre 1,2 si 1,4 miliarde de euro, dupa estimarile presei argentiniene, care a anuntat ca sigura vanzarea diviziei de pensii a Santander din Argentina, Origenes, catre banca "portocalie". Vanzarea Origenes, cea mai mare companie de pensii private din Argentina, s-ar fi decis luni, in cadrul unei intalniri, ce a avut loc la Madrid, intre banca Santander si asociata sa din Argentina, Banca de la Provincia de Buenos Aires.
Cu toate ca presa latino-americana considera afacerea ca si incheiata, reprezentanta ING Insurance Americas, Pilar Teixeira, contactata de Business Standard, a declarat ca acestea sunt doar zvonuri si ca ING nu comenteaza pe seama lor. Origenes controleaza o cincime din piata argentiniana si administreaza fonduri de pensii in valoare de aproximativ cinci miliarde de euro. (M.P.)


