Triatlonul românesc are rezultate și la nivel managerial. Recent, Vlad Stoica , președintele forului de la noi din țară, a fost ales în cea mai înaltă funcție a Asociației Balcanice de triatlon
În cadrul Congresului Constitutiv desfășurat la București, a fost oficial înființată Asociația Balcanică de Triatlon (Balkan Triathlon Association – BTA), o nouă structură regională care reunește federațiile naționale de triatlon din regiunea Balcanilor, cu scopul de a dezvolta cooperarea sportivă, competițională și educațională între țările membre.
În cadrul Congresului, Vlad Stoica, președintele Federației Române de Triatlon, a fost ales președinte al Asociației Balcanice de Triatlon (BTA).
„Fondarea Asociației Balcanice de Triatlon este un pas istoric pentru regiune. Avem o viziune comună de creștere a nivelului sportiv și de consolidare a colaborării între federații. Triatlonul balcanic are un potențial extraordinar și merită o voce unitară în Europa”, a declarat Vlad Stoica, noul președinte al BTA.






