La aceasta noua rectificare vor fi majorate fondurile alocate anumitor ministere, ca urmare a veniturilor bugetare peste asteptari din primele trei luni ale anului. Vosganian a precizat ca cele mai multe fonduri vor fi destinate Ministerului Transporturilor si Ministerului Apararii (MAp), insa nu a precizat care va fi valoarea acestor suplimentari.
“Nu am stabilit inca volumul fondurilor care vor fi acordate. In ceea ce priveste suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor, este vorba de cateva sute de milioane de lei”, a explicat Vosganian.
In urma cu cateva zile, MEF a prezentat bilantul veniturilor la bugetul general consolidat din primele trei luni ale anului in curs. Astfel, principalele venituri la bugetul general consolidat au insumat 37 miliarde lei (aproximativ zece miliarde euro), iar cresterea fata de incasarile realizate in perioada similara din 2006 este de 51,1%. Din acestea, cea mai importanta pondere a fost consemnata la bugetul de stat, unde s-au realizat venituri de 22,31 miliarde lei, cu 61,2% mai mult decat fondurile colectate in ianuarie-martie 2007. Si celalalte bugete au inregistrat cresteri. Astfel, bugetele administratiilor locale au afisat incasari de 2,36 miliarde lei, in crestere cu 30,6%.
Veniturile la bugetele fondului national unic de asigurari de sanatate, ale asigurarilor sociale au insumat 12,37 miliarde lei, mai mari cu 39,5% fata de incasarile din trimestrul corespunzator din 2007.


