money.ro
Actualitatemoney.ro

Peste 250 de firme au notificat ANOFM că vor disponibiliza 23.976 de persoane până în octombrie

Publicat la 08.05.2009, 14:00:45

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Peste 250 de firme au notificat ANOFM că vor disponibiliza 23.976 de persoane până în octombrie

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a primit notificări de la 252 de firme din ţară, care arată că acestea vor să disponibilizeze 23.976 persoane în perioada mai-octombrie 2009, cei mai mulţi şomeri anunţaţi fiind din domeniul fabricării de maşini, utilaje şi echipamente.

Luna trecută, 294 de firme notificaseră ANOFM că vor să disponibilizeze 21.656 de persoane în perioada aprilie-octombrie 2009.

Astfel, în perioada mai-octombrie, cele mai multe persoane care ar putea fi disponibilizate provin din domeniul fabricării de maşini, utilaje şi echipamente (2.548), urmat de cel al confecţiilor (2.098) şi de cel al fabricării autovehiculelor de transport rutier (1.840).

Numeroase firme din Bucureşti au notificat agenţia de ocupare a forţei de muncă asupra intenţiei de a concedia 4.691 angajaţi, din care 2.132 în Capitală, iar restul în unităţi din ţară ale unor companii cu sediul central în Bucureşti.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite