Preţul petrolului şi cel al aurului s-au menţinut luni aproape de un nivel record, indicii bursieri din întreaga lume au scăzut pe fondul instabilităţii politice din Pakistan şi volumele de tranzacţionare au fost reduse în ultima zi din 2007, relatează NewsIn.
Pieţele din Japonia, Coreea de Sud, China, Germania şi Italia au fost închise, în timp ce în Londra şi în Paris programul de tranzacţionare a fost redus, însă acţiunile din Pakistan au scăzut cu aproape 5%, până la cel mai mic nivel din ultimele trei săptămâni, o primă reacţie la asasinarea liderului opoziţiei Benazir Bhutto, a cărei moarte a adus ţara în stare de criză.
Indicele nu poate înregistra o fluctuaţie mai mare de 5% într-o singură şedinţă de tranzacţionare. Rupia pakistaneză a scăzut până la nivelul minim al ultimilor şase ani în faţa dolarului. Bhutto a fost ucisă joi, înaintea alegerilor parlamentare din 8 ianuarie, punând sub semnul întrebării posibilitatea unei tranziţii line la democraţie, după aproape un deceniu de guvernare militară.
Criza i-a determinat pe investitori să caute refugiu în active sigure, precum metalele preţioase, în timp ce yenul este susţinut de faptul că investitorii evită riscul în perioada sărbătorilor.
În Europa, indicele FTSEurofirst 300 a fost mai slab, în timp ce indicele britanic FTSE 100 şi cel francez CAC 40 au scăzut cu aproximativ 0,3%.
Indicele pan-european va încheia anul cu o creştere de 1,5%, faţă de 16% în 2006. Aceasta este cea mai slabă performantă anuală din 2002.
Indicele japonez Nikkei a pierdut 11% în 2007.
Preţul petrolului s-a menţinut la peste 96 dolari/baril, îndreptându-se spre cel mai mare câştig anual din acest deceniu, în contextul în care tensiunile geo-politice şi scăderea acţiunilor au depăşit riscul unei încetniri a ritmului ecnomic din Statele Unite. Preţurile au crescut cu aproape 58% în acest an.
Preţul aurului a urcat până la nivelul maxim al ultimelor şapte săptămâni, aproape de recordul de 850 dolari/baril, susţinut de cumpărările speculative determinate de deprecierea dolarului şi de situaţia din Pakistan.
Aurul a crescut cu peste 30% în acest an, cel mai mare câştig anual din 1979.
"Investitorii continuă să fie atraşi de aur după criza creditelor ipotecare cu grad de risc ridicat de la mijlocul verii şi în urma recentelor tensiuni geo-politice. Considerăm că tendinţa va continua şi în 2008", a declarat un analist din cadrul TheBullionDesk.com, James Moore.
Dolarul a scăzut până la cel mai mic nivel al ultimelor trei săptămâni. În 2007, a scăzut cu 11,5% în faţa euro, cu 16% faţă de dolarul canadian şi cu 5,9% faţă de yen.
Petrolul şi aurul încheie anul 2007 aproape de valori record
Publicat la 31.12.2007, 13:08:09
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Volvo va produce mașini chinezești în fabricile sale din Europa. Geely schimbă strategia și atacă direct piața premium

Actualitate
Se închide cea mai mare tipografie din România. Producția va fi mutată în alte țări

Actualitate
O gură de oxigen pentru sistemul energetic național. Investiție norvegiană de 168 de milioane de euro

Actualitate
Marele actor Jean Constantin ar fi intrat astăzi în anul centenarului. Toma Caragiu ar fi împlinit 101 ani

Actualitate
