"Activitatea de restructurare este un efect al procesului de eficientizare şi modernizare început în 2005 şi care va continua. Nu există însă un plan de disponibilizare, acestea urmând să fie făcute în funcţie de investiţiile în modernizare şi eficientizare. Petrom are 15 centre de tranziţie unde cei disponibilizaţi primesc un sprijin pentru a-şi găsi un loc de muncă", a spus directorul general executiv al Petrom, Mariana Gheorghe.
Aceasta a precizat că litigiile companiei cu angajaţii continuă, sunt complexe, existând un număr foarte mare de procese în instanţă.
"Noi ne-am întărit poziţia de apărare juridică, după ce am găsit şi avem documente care să justifice poziţia noastră", a spus Mariana Gheorghe.
Aceasta a adăugat că Petrom nu adaugă noi provizioane la cele deja existente, astfel încât impactul financiar să fie cât mai mic.
Compania Petrom, controlată de grupul austriac de petrol şi gaze OMV, avea, la jumătatea anului 29.103 de angajaţi, faţă de 33.311 de salariaţi la finele anului trecut.
Veniturile totale ale Petrom, cea mai mare companie românească după valoarea de piaţă, s-au comprimat cu 31% după primele şase luni din acest an, la 6,88 miliarde lei (1,63 miliarde euro), în contxtul vânzărilor reduse la produse petroliere, potrivit raportului financiar prezentat miercuri. În primul semestru al din 2008, încasările Petrom au fost de 9,92 miliarde lei.
După primele şase luni ale acestui an, profitul net al Petrom a fost de 923 milioane lei (218 milioane euro), în scădere cu 45% faţă de cel realizat în perioada similară din 2008, de 1,66 miliarde lei.
Petrom are activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Rafinare şi Produse Petrochimice, Marketing, Gaze Naturale şi Energie.
Petrom exploatează rezerve dovedite de petrol şi gaze estimate la 0,9 miliarde barili echivalent petrol, are o capacitate maximă anuală de rafinare de 8 milioane tone şi circa 550 de staţii de distribuţie carburanţi în România. Compania deţine, de asemenea, o reţea internaţională de 257 benzinării, localizate în Republica Moldova, Bulgaria şi Serbia.
OMV activează în 13 ţări din Europa Centrală în domeniile de Rafinare şi Marketing şi în 19 ţări pe cinci continente în domeniul de Explorare şi Producţie, Distribuţie gaze precum şi Produse Chimice în 27 de ţări pe cinci continente.