Petrom: Vânzarea de motorină în amestec cu biodiesel va influenţa preţul la pompă
Publicat la 13.04.2007, 11:37:30
Introducerea biodieselului în motorina comercializată de Petrom din luna iulie va avea un impact asupra preţului acesteia, dar nu semnificativ, au declarat, vineri, agenţiei NewsIn, oficiali ai companiei petroliere.
"Deocamdată nu putem calcula care va fi preţul de vânzare al motorinei amestecate cu biodiesel şi asta pentru că nu putem anticipa care vor fi preţurile internaţionale ale petrolului, produselor petroliere şi biodieselul în apropierea datei lunii iulie, când vom începe să vindem motorină în amestec cu biodiesel", au explicat responsabilii companiei.
Potrivit acestora, din calculele preliminare rezultă că diferenţa dintre preţul motorinei simple şi al celei în amestec cu biodieselul nu va fi majoră.
Petrom a anunţat, miercuri, că va comercializa pe piaţa românească, începând din luna iulie, motorină cu un conţinut de 2% biodiesel, după ce a semnat un contract pentru achiziţia acestuia de la Prio Biocombustibil, societate din Grupul Martifer.
Potrivit comunicatului, Prio Biocombustibil va livra, în acest an, către Petrom o cantitate totală de circa 20.000 de tone de biodiesel, urmând ca în 2008 cantitatea livrată să crească până la 50.000 de tone. Biodieselul va fi amestecat cu motorină în cele două rafinării ale Petrom şi va fi livrat pe piaţa din România, începând cu luna iulie a acestui an.
Potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern, elaborat de Ministerul Economiei şi Comerţului, motorina comercializată începând cu 1 iulie 2007 va trebui să conţină biodiesel în proporţie de 2%, urmând ca şi benzina să aibă acelaşi procent de biocarburanţi de la 1 ianuarie 2009.
Alături de Petrom, Rompetrol şi LukOil au anunţat planurile lor în privinţa achiziţiei sau chiar producerii de biocombustibili.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
