Piaţa de capital internaţională
Publicat la 15.07.2008, 04:34:11
În Germania, titlurile Continental au consemnat un avans de 22%, după ce reprezentanţii companiei au recunoscut că poartă discuţii pe marginea unei eventuale colaborări cu producătorul de rulmenţi Schaeffler. Acţiunile InBev au pierdut 3 procente, după ce a anunţat că intenţionează să plătească 70 de dolari pe acţiune pentru preluarea Anheuser.
Pe sectorul companiilor de curierat, TNT a marcat un plus de 37%, după ce preţul ridicat al barilului de petrol şi declinul economic au generat noi negocieri pe marginea unei posibile fuziuni cu FedEx. Cotaţia ITV a cîştigat 11 procente, după ce co-fondatorul Endemol, John de Mol a declarat că nu exclude o ofertă de preluare a postului de televiziune britanic. În acelaşi timp, cotidianul The Observer cita surse potrivit cărora ITV discută cu investitori strategici vânzarea pachetului de 17,9% deţinut de British Sky Broadcasting Group în companie.
Pe sectorul electronicelor şi electrocasnicelor, acţiunile Philips s-au apreciat cu 6,5%, după ce producătorul numărul 1 de televizoare la nivel European a raportat un profit trimestrial de 720 de milioane de euro, cu mult peste aşteptările pieţei. Astfel, la Paris CAC40 a cîştigat 1,02%, indicele DAX a urcat cu 0,76%, la Londra FTSE100 a consemnat un avans de 0,74% iar indicele pan-european DJS600 a închis cu 0,78% peste nivelul din şedinţa anterioară.
Indicii burselor din Europa Centrală şi de Est au înregistrat în schimb evoluţii mixte. La Budapesta indicele BUX a urcat cu 0,25%, WIG20 a marcat un plus de 0,13%, în timp ce indicele pieţei din Viena, ATX, a consemnat un avans de doar 0,01%. La polul opus, perdantul regiunii a fost din nou indicele BET, cu un minus de 1,06%, indicele pieţei din Sofia, SOFIX, a scăzut cu 0,81% iar PX50 s-a depreciat cu 0,26 de procente.
Indicii americani au înregistrat deprecieri în frunte cu sectorul financiar pe fondul falimentului IndyMac șI al incertitudinii privind încercarea autorităților de a salva giganții ipotecari Fannie Mae șI Freddie Mac. După aprecieri considerabile cotația Fannie a scăzut ieri cu 5% iar acțiunile Freddie s-au depreciat cu 8,3%. Investitorii au vândut șI titlurile companiei National City după ce conducerea a respins ultimele zvonuri șI au anunțat că nu înregistrează fluctuații ale activității bancare. Cotația a scăzut cu 28% înainte de a fi oprită de la tranzacționare șI a încheiat ședința cu o scădere de 14%. DJIA s-a depreciat cu 0,4% până la 11.055,19 puncte. 19 dintre cele 30 de acțiuni care intră în componența indicelui au înregistrat pierderi. Cel mai mult au scăzut acțiunile Banc of America: 7%.
Și cotațiile American Express și Citigroup s-au ieftinit cu 4% respectiv 6%. La polul opus, cotația Coca Cola a crescut cu aproape 1,5% iar acțiunile McDonalds s-au scumpit cu 1,3%. Indicele S&P 500 a scăzut cu 0,9% până la 1.228,30. Sectorul financiar și cel al utilităților s-au depreciat cu 4,7% respectiv 1,2%. Indicele Nasdaq a scăzut cu 1,17 % până la 2.212,87 după ce Yahoo a respins o nouă ofertă de preluare din partea Microsoft.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
