money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Piaţa muncii a pierdut peste 1.100 de joburi pe zi în acest an

Publicat la 09.12.2009, 22:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Piaţa muncii a pierdut peste 1.100 de joburi pe zi în acest an

Aceste sectoare au disponibilizat, îm­pre­ună, peste 250.000 de angajaţi, în timp ce în domeniile bugetare s-au făcut angajări, în ciuda contextului economic precar. Astfel, în sănătate au fost angajaţi 9.000 de salariaţi, iar în administraţie alţi 6.000. Singurul domeniu din sectorul bugetar unde s-au făcut disponibilizări masive a fost educaţia, peste 6.000 de cadre didactice fiind concediate. Majoritatea şomerilor de pe piaţa locală au vârste cuprinse între 30 şi 49 de ani. Foarte mulţi dintre cei care au rămas fără slujbă sunt tineri cu vârste de până în 29 de ani. Aproape trei sferturi dintre şomeri au ca pregătire studii primare, gimnaziale sau profesionale, în timp ce 22% sunt absolvenţi de studii liceale şi postliceale. Totodată, şapte procente dintre şomerii români au pregătire universitară.

Sectorul industrial conduce în topul celor mai afectate domenii de fenomenul concedierilor, din acest sector fiind disponibilizaţi peste 230.000 de salariaţi. Angajatorii din construcţii şi comerţ ocupă următoarele locuri în topul sectoarelor care au trimis acasă cei mai mulţi angajaţi, 68.000, respectiv 51.000. Alţi 12.000 de angajaţi au fost disponibilizaţi din transporturi, în timp ce 9.000 de persoane au rămas fără job în agricultură.

Deşi de-a lungul întreg anului 2009 autorităţile au vorbit despre o redimensionare a personalului angajat la stat, datele Institutului Naţional de Statistică (INS) arată că până în luna octombrie numărul salariaţilor din administraţia publică a crescut cu aproximativ 5.000 de persoane, iar în sănătate şi protecţie socială au fost angajaţi în plus peste 9.000 de salariaţi. “Singurele situaţii în care s-au putut face angajări în administraţia publică au fost pe posturile unice, acolo unde nu exista decât o persoană care putea face o anumită activitate şi, automat, prin vacantarea postului a fost nevoie de un alt om, sau angajări pe perioadă determinată, în cazul unor persoane suspendate sau în concediu postnatal”, a explicat, pentru Business Standard, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţia Publică Locală, Romel Neagu.

El a mai spus că în 2009 s-au mai făcut angajări şi în cazul reorganizării şi comasării unor instituţii de la nivel central. În cazul autorităţilor locale, Neagu a precizat că în 2010 vor continua disponibilizările, existând posibilitatea ca până la finele anului viitor aproximativ 10% dintre angajaţii primăriilor şi ai consiliilor locale să rămână fără loc de muncă.

Dintre toate categoriile de bugetari, în educaţie s-au pierdut cele mai multe locuri de muncă, respectiv 6.000, ca urmare a comasării unor clase din mediul rural sau a desfiinţării şi diminuării unor norme didactice. În ceea ce priveşte personalul din educaţie, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Aurel Cornea, a precizat că acele 6.000 de concedieri au provenit în urma restrângerii unor norme didactice şi a comasării unor clase din mediul rural, dar şi a fluctuaţiei de personal din sistemul de educaţie.

Referitor la cele 9.000 de angajări din sănătate şi asistenţă socială, preşedintele Federaţiei Solidaritatea Sanitară, Viorel Rotilă, a declarat, pentru Business Standard, că este vorba despre angajări pe perioadă determinată, ca urmare a vacantării temporare a unor posturi. “Având în vedere că în sănătate aproape 85% din personal sunt femei, este posibil ca majoritatea angajărilor să se fi făcut în locul angajatelor plecate în concediu de creştere a copilului”, a spus Rotilă. Pe de altă parte, a explicat liderul sindical, o mare parte dintre angajările raportate de INS s-au făcut în asistenţă socială, în rândul asistenţilor maternali.

Şanse mici de angajare

Unul din patru angajatori de pe piaţa românească anticipează o scădere a recrutărilor în primele trei luni ale anului viitor, de două ori mai mulţi faţă de aceeaşi perioadă a acestui an, potrivit studiului Manpower privind Perspectivele Angajării de Forţă de Muncă. În acelaşi timp, numărul compa­niilor care estimează o creştere a angajărilor s-a redus la jumătate. De asemenea, mai mult de jumătate dintre angajatori cred că nu se va înregistra nicio schimbare notabilă pe piaţa muncii în prima parte a anului 2010.

Opt din cele zece sectoare de activitate preconizează o scădere a angajărilor. Cele mai puţine oportunităţi de angajare vor fi în construcţii şi HoReCa. Rata şomajului a ajuns, la finele lunii noiembrie, la 7,5%, în creştere cu 0,4 puncte procentuale faţă de luna anterioară, potrivit datelor de la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Numărul şomerilor a crescut cu aproape 30.000 de persoane în ultima lună, la 683.123, apropiindu-se astfel de estimarea de 685.000 de persoane pentru finele anului. Cea mai mare rată a şomajului s-a menţinut în judeţele Mehedinţi (13,7%), Vaslui (13,3%) şi Alba (12%).

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite