money.ro
ActualitateDenisa Gelatu

Pixelii puterii. Cum redefinește IT-ul harta muncii în Europa

Publicat la 08.07.2025, 11:57:36

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Pixelii puterii. Cum redefinește IT-ul harta muncii în Europa

Ponderea specialiștilor din domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor (ITC) în totalul forței de muncă din Uniunea Europeană a înregistrat o ușoară creștere în 2024, ajungând la 5%, față de 4,8% în 2023, potrivit datelor publicate marți de Eurostat, notează Agerpres. România urmează aceeași tendință, cu o creștere de la 2,6% în 2023 la 2,8% în 2024.

Pixelii puterii. Cum redefinește IT-ul harta muncii în Europa

Conform acestor date, România și Grecia au cele mai mici ponderi ale specialiștilor ITC în totalul angajaților, cu 2,8%, respectiv 2,5%. La polul opus se află Suedia și Luxemburg, unde proporția atinge 8,6%, respectiv 8%.

Analiza pe gen arată că domeniul ITC este dominat de bărbați, doar 19,5% dintre specialiști fiind femei. Totuși, unele state membre, precum Estonia (27,6%) și România (27,3%), înregistrează cele mai ridicate procente de femei în acest sector.

În ceea ce privește nivelul de educație, în 2024, aproape două treimi dintre specialiștii ITC din Uniunea Europeană (67,4%) au absolvit studii superioare. În ultimul deceniu, această proporție a crescut semnificativ: de la 58,6% în 2014 la 67,4% în 2024. Progrese notabile s-au înregistrat în Portugalia (+18 puncte procentuale), Suedia (+peste 16 puncte procentuale), precum și în Letonia, Danemarca, România, Cipru și Italia (+peste 10 puncte procentuale).

În total, peste 10 milioane de persoane activau ca specialiști ITC în Uniunea Europeană în 2024, reprezentând 5% din forța de muncă. Aceasta înseamnă o creștere de 0,2 puncte procentuale față de 2023 și de 1,6 puncte procentuale față de 2014. Germania conduce în clasamentul absolut, cu 2,3 milioane de specialiști (22,1% din totalul UE), urmată de Franța – 1,4 milioane (13,6%), Spania – puțin peste un milion, și Italia – aproximativ 900.000.

Între 2014 și 2024, numărul specialiștilor ITC în Uniunea Europeană a crescut cu 62,2%, un ritm de aproape șase ori mai rapid decât cel al ocupării forței de muncă în ansamblu, care a crescut cu 10,6%.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite