În schimb, partenerii sociali au căzut de acord ca plata prin drepturi de autor să fie menţinută în cultură sau unele ramuri din inginerie, precum cele pentru invenţii, a menţionat Pârvan, precizând că patronatele nu au avut obiecţii la propunerea sindicatelor.
Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a explicat, pentru NewsIn, că este vorba de o propunere mai veche de modificare a Codului Fiscal, ce a fost luni acceptată şi de patronate şi de Ministerul Finanţelor şi care ar viza interzicerea plăţii simultane a unui angajat cu salariu şi cu drepturi de autor de către aceeaşi firmă.
"Am propus în discuţiile de la Ministerul Finanţelor legate de modificarea Codului Fiscal ca persoanele angajate de o întreprindere să nu mai poată fi remunerate şi cu drepturi de autor. Propunerea a fost acceptată de ceilalţi reprezentanţi ai sindicatelor şi ai mediului de afaceri, precum şi de secretarul de stat (în MFP n.r.) Gheorghe Gherghina, care a precizat că va analiza posibilitatea introducerii acestei măsuri", a spus Hossu.
Liderul Cartel Alfa a argumentat că o persoană care primeşte salariul minim pe economie şi drepturi de autor va câştiga la pensie mult mai puţin decât angajaţii care-şi primesc toate veniturile pe cartea de muncă.



