Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a declarat, joi, că propunerea pentru noul Statut al PNL prevede înfiinţarea funcţiei de prim-vicepreşedinte, creşterea numărului de vicepreşedinţi până la 31 şi alegerea pe listă inclusiv a secretarului general

În ce priveşte funcţia de secretar general, aceasta va fi supusă votului la Congresul de vineri. De asemenea, s-a decis ca votul pentru conducerea PNL să fie pe listă.


Decizia pentru modificarea statutului a fost luată cu 194 de voturi "pentru" şi  unul "împotrivă".

 

Fostul premier Călin Poescu Tăriceanu a declarat după şedinţă că, deşi este nemulţumit că propunerile i-au fost respinse, va participa la congres.

"Ceea ce mă îngrijorează este că în PNL este o anumită somnolenţă democratică. Având în vedere că propunerile mele (n.r. - de modificare a Statutului PNL, respinse prin vot) ar fi permis accederea în structurile de conducere a unor oameni noi, a unor oameni care în mod legitim îşi doresc să acceadă la funcţiile de conducere. În pofida acestui lucru, am văzut o atitudine care pe mine mă decepţionează", a afirmat Călin Popescu-Tăriceanu, care a adăugat că va fi prezent la lucrările congresului de vineri şi sâmbătă.

 

În schimb, Andrei Chiliman, primarul sectorului 1, a declarat că va boicota lucrările forului de partid şi nu va fi prezent. "Eu am fost foarte dezamăgit de Statutul care a fost aprobat. Am luat decizia, din acest motiv, să nu particip mâine şi poimâine la lucrările Congresului. Este primul Congres la care nu particip de când s-a reînfiinţat PNL. Este decizia pe care am luat-o. Nu voi pleca din PNL şi nu voi participa ca membru de drept în niciun fel de organism în care eventual aş avea dreptul conform noului Statut'', a declarat Chiliman.


La Congresul prevăzut să înceapă vineri, 22 februarie, se va supune la vot noul Statul al formaţiunii, despre care liderii formaţiunii au declarat că va aduce o conducere mai flexibilă şi mai eficientă a formaţiunii. În a doua zi a congresului, sâmbătă, se va alege noua conducere.