Potrivit surselor, o discuţie între premier şi PSD a avut loc inclusiv în această dimineaţă, pe pachetul de măsuri de modificare Codului Fiscal. Proiectul urmează să fie publicat astăzi de MInisterul de Finanţe, iar guvernul va avea o ultimă discuţie, cu cei afectaţi de aceste măsuri, înainte de adoptarea lui, cel mai probabil săptămâna viitoare.
În privinţa supraimpozitării pensiilor speciale, cerută insistent de PSD, premierul şi PNL nu s-au opus acestei măsuri, în coaliţie, însă şeful Executivului a cerut o soluţie legală astfel încât această decizie să nu pice la controlul de constituţionalitate.
În privinţa cotei unice, România este obligate, prin PNRR, să aplice cota unică şi să renunţe la excepţii, au spus sursele guvernamentale.
De altfel, potrivit aceloraşi surse, România are cea mai mică colectare de la nivel european: 26%, pe TVA, iar creşterile de colectare la TVA pe anul trecut au fost de 8,4%.


