Moţiunea de cenzură a PNL conţine acuze la adresa Guvernului şi la acţiunile acestuia, o mare parte dintre acestea referindu-se la lipsa de coerenţă în aplicarea măsurilor anti-criză, la fondurile eronat distribuite în urma rectificării bugetare, precum şi la OUG privind deconcentratele.
Liberalii critică în primul rând introducerea impozitului minim, despre care spun că "loveşte mai ales în micii întreprinzători, anihilează toate teoriile guvernului Boc privind grija faţă de cei săraci. "Practic va pune în pericol jumatate din veniturile bugetului general consolidat al statului, pentru că îi va afecta în principal pe contribuabilii de bună credinţă care reprezintă peste 90% din cei 600.000 contribuabili mici (...) Ce-ar fi să dăm o lege prin care să vă obligăm şi pe dumneavoastră, guvernanţii, să veniţi cu bani de-acasă dacă bugetul se încheie cu deficit?", se arată în textul moţiunii "Marea păcăleală PDL-PSD" .
"Da, veţi spune, dar acum e criză şi în România. De acord. Şi ce-i de făcut? Ne-aţi anunţat acum cinci luni că faceţi o mare coaliţie, mare, mare de tot pentru a salva România de criză. Care este bilanţul acestor luni de guvernare ? O criză în faţa căreia se vede limpede că nu aveţi niciun fel de răspuns", este acuzaţia pe care o aduc liberalii coaliţiei de guvernare.
Sursa: NewsIn





